Gabi Tamaș (38 de ani) n-a putut să se abțină de la glume nici măcar la venirea lui Constantin Budescu la formația ilfoveană.
FC Voluntari, locul 3 în Liga 1, a anunţat oficial, miercuri dimineață, că mijlocaşul Constantin Budescu (32 de ani) a semnat un contract valabil şase luni cu gruparea antrenată de Liviu Ciobotariu.
“Ce de-a camere, iar am pus Voluntariul pe hartă”, a spus cu zîmbetul pe buze Gabi Tamaș, la ieșirea spre teren, spre amuzamentul jurnaliștilor prezenți.
Se referea la venirea sa la echipă, dar și la sosirea fostului internațional Constantin Budescu. El a negociat zilele acestea şi un transfer la Sepsi Sfântu Gheorghe, dar a ales în cele din urmă clubul din Pipera.
Constantin Budescu, 32 de ani, a evoluat în prima parte a sezonului la FCSB, echipă de care s-a despărţit în această iarnă.
„De ce FC Voluntari? Pentru că este o echipă foarte bună, aflată într-o situaţie bună, am şi prieteni aici şi mi-a fost mult mai uşor să aleg acest club. Mai ales că sunt foarte aproape de casă şi pot merge în fiecare zi.
Am vorbit şi cu Gabi Tamaş în toată această perioadă şi pot să spun că îmi face plăcere să fim din nou coechipieri. Vreau să ajut FC Voluntari cât pot eu de mult, să practicăm un fotbal bun şi plăcut şi să ne îndeplinim obiectivele.
Eu de obicei nu îmi propun obiective personale, îmi doresc doar ca echipa să intre în play-off şi să câştigăm Cupa României”, a spus mijlocaşul Costică Budescu care va purta numărul 50 pe echipamentul de joc.
Constantin Budescu a jucat în acest sezon în zece partide pentru FCSB, reuşind un gol. La 6 ianuarie, el şi-a reziliat de comun acord contractul cu gruparea bucureşteană.
Mijlocaşul ofensiv în vârstă de 32 de ani a mai jucat pentru formaţiile Petrolul Ploieşti, Astra Giurgiu, Dalian Yifang, Al Shabab şi Damac FC, ultimele două din Arabia Saudită.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER