Edi Iordănescu, noul selecționer al României, la un pas de moarte: „S-a crăpat rinichiul, hemoragie internă și a doua zi puteam să fiu «La revedere»”

Edi Iordănescu, noul selecționer al României, la un pas de moarte: „S-a crăpat rinichiul, hemoragie internă și a doua zi puteam să fiu «La revedere»”
  • Publicat:

Edward Iordănescu e de puțin timp selecționerul României, obiectivul fiind calificarea la EURO 2024, iar o clasare pe locul trei în clasamentul grupei din Liga Naţiunilor ar putea însemna rezilierea contractului cu FRF. Dar, tehnicianul de 43 de ani a trăit un episod crunt în trecut: a fost aproape de a-și pierde viața.

Într-un meci amical un adversar a intrat cu talpa direct în rinichi. A suferit o hemoragie internă și un an și jumătate a stat departe de terenul de fotbal.

Perioada îngrozitoare prin care a trecut a relatat-o chiar el. O lună și jumătate a fost spitalizat, medicii i-au salvat rinichiul, dar recuperarea a fost extrem de dificilă: „Un an și ceva am trăit ca un copil mic, aveam voie să merg doar un anumit număr de pași pe zi, în primă fază n-aveam voie nici la toaletă să merg”.

Edi Iordănescu, noul selecționer al României, la un pas de moarte: „S-a crăpat rinichiul, hemoragie internă și a doua zi puteam să fiu «La revedere»”

Iordănescu junior era liber de contract din data de 14 noiembrie 2021, când a plecat de la FCSB după contre cu Gigi Becali. Echipa națională nu avea selecționer din noiembrie 2021, după ce Mirel Rădoi a decis să părăsească banca „tricoloră”.

De altfel, Victor Pițurcă, ex-selecționer, e convins că Edi Iordănescu a avut susținerea tatălui său pentru a prelua naționala. „Cum să nu fie ajutat?”. Despre implicarea politicului în cariera tânărului antrenor s-a vorbit și-n alt caz: Noi acuzaţii şi dezvăluiri despre numirea lui Edi Iordănescu la Pandurii!

„Am stat o lună jumătate în spital, vreo trei săptămâni pe perfuzii, dormeam cu mâinile legate de pat, învelite în gheață, erau maro de la atâtea înțepături, medicamentați și perfuzii în continuu, un coșmar. Dar am scăpat de operație, am scăpat de nenorocirea să-mi scoată rinichiul, care și-a revenit, dar un an și ceva am trăit ca un copil mic, aveam voie să merg doar un anumit număr de pași pe zi, în primă fază n-aveam voie nici la toaletă să merg, cu sprijin o perioadă, după care încet, încet am ajuns din nou întreg. A fost un moment care mi-a marcat cariera pentru că un an și ceva nu am mai putut să joc. M-am întors la Rapid, am început antrenamentele cu Mircea Rednic, dar nu am mai fost niciodată ca înainte” a declarat Edi Iordănescu, pentru Fanatik, în trecut.

„Trebuia să-mi scoată un rinichi, acum s-a uitat”

„În 2010, când Ilie Dumitrescu a semnat cu Steaua, mi-a propus să-i fiu colaborator, aveam vreo patru, cinci ani din momentul în care m-am lăsat de fotbal, în urma unui accident, aveam 27 de ani, eu am fost la Rapid într-o perioadă când tocmai plecase Mircea Lucescu, el personal m-a adus la Rapid de la Focșani, mă știa de la Sportul Studențesc, unde fusesem coleg cu Răzvan Lucescu, care m-a recomandat. Nea Mircea a plecat la Galatasaray (n.red. – în anul 2000), a venit interimar Grigore Sichitiu și în pregătirea de vară de la Poiana Brașov, într-un joc amical, am suferit un accident groaznic și am stat departe de gazon un an și jumătate. Am avut o hemoragie internă, trebuia să-mi scoată un rinichi, acum s-a uitat! Dacă nu îl aveam pe doctorul Marian Dumitru, să-i dea Dumnezeu sănătate, să mă aducă noaptea la Spitalul Militar din București, nu mai prindeam dimineața” a mai spus noul selecționer pentru sursa citată.

Nu e o exagerare, vă aduceți aminte de cazul Vrăbioru de pe Giulești? Doctorul Dumitru n-a avut nicio vină atunci, era doctorul Rapidului, chiar a intervenit, a avut culpă zero, dar tot l-au cercetat, și după asta a venit cazul meu, s-a speriat și chiar dacă am făcut un control în Brașov, a spus că nu se poate să rămân peste noapte în Poiană, în cantonament, stăteam cu Florin Bratu în cameră și el își aduce aminte foarte bine, seara am urinat sânge, Florin s-a speriat, a mers și a chemat doctorul, mi-a făcut o injecție și m-a dus la Brașov, am făcut o investigație după care a spus că trebuie să merg la București, m-a dus cu mașina lui, cred că din 15 în 15 minute, eu stăteam întins pe bancheta din spate, mă întreba dacă sunt bine să fie sigur că sunt conștient, au fost momente foarte grele…Am ajuns la Spitalul Militar, mi-au făcut analizele, a doua zi mi-au spus că există posibilitatea foarte mare să-mi scoată rinichiul – Edi Iordănescu, selecționerul României

„N-aveam voie nici la toaletă să merg”

Iordănescu a dezvăluit cum s-a încheiat perioada de coșmar. După problemele medicale a fost nevoit să renunțe la fotbal.

„Da, o lovitură tare, cu talpa în rinichi, a fost o alunecare pe care am băgat-o pe un gazon ud, adversarul își prelungise un pic mingea, a intrat cu talpa direct în rinichiul meu, s-a crăpat rinichiul, hemoragie internă și a doua zi puteam să fiu la revedere. M-a adus doctorul Dumitru la București, unde au zis că mai întâi să oprească hemoragia și apoi să-mi scoată rinichiul. Șansa mea a fost că a doua zi șeful secției de urologie, medicul general Bână, Dumnezeu să-l odihnească, a murit între timp, s-a întors de la un simpozion din străinătate și s-a uitat peste analizele mele și mi-a spus că va face toate eforturile să-mi salveze rinichiul.

Am stat o lună jumătate în spital, vreo trei săptămâni pe perfuzii, dormeam cu mâinile legate de pat, învelite în gheață, erau maro de la atâtea înțepături, medicamentați și perfuzii în continuu, un coșmar. Dar am scăpat de operație, am scăpat de nenorocirea să-mi scoată rinichiul, care și-a revenit, dar un an și ceva am trăit ca un copil mic, aveam voie să merg doar un anumit număr de pași pe zi, în primă fază n-aveam voie nici la toaletă să merg, cu sprijin o perioadă, după care încet, încet am ajuns din nou întreg. A fost un moment care mi-a marcat cariera pentru că un an și ceva nu am mai putut să joc. M-am întors la Rapid, am început antrenamentele cu Mircea Rednic, dar nu am mai fost niciodată ca înainte” a încheiat acesta.

 

Bogdan Savin / Autor
Activează de peste 17 în presa sportivă. La început a fost colaborator al departamentului care se ocupa de ligile inferioare, a „făcut practica” la meciuri din Liga 2 sau a treia și treptat a ajuns la secția „Fotbal Intern” a ProSport. A acumulat experiență și după patru ani a acceptat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Real Madrid tremură: Jude Bellingham riscă până la 12 etape de suspendare!
Real Madrid tremură: Jude Bellingham riscă până la 12 etape de suspendare!
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după „remontada” extraordinară reuşită de FCSB
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după…
Incredibil. Colţescu i-a recunoscut lui Claudiu Tudor că a greşit să anuleze golul Petrolului: ”A zis că poate s-a păcălit. O bătaie de joc!”
Incredibil. Colţescu i-a recunoscut lui Claudiu Tudor că a greşit să anuleze golul Petrolului: ”A zis că poate s-a păcălit.…
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
A sugrumat-o cu un prosop pe mama copiilor săi, orbit de gelozie. Trupul femeii a fost găsit după 68 de zile, înfășurat într-un cearșaf și îngropat în șanț
A sugrumat-o cu un prosop pe mama copiilor săi, orbit de gelozie. Trupul femeii a fost găsit după 68 de…
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a…
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
Ruptură totală între prinții Harry și William. S-a aflat ce a făcut de Meghan Markle
Ruptură totală între prinții Harry și William. S-a aflat ce a făcut de Meghan Markle
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise să îi aducă flori iubitei
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise…
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
×