Edi Iordănescu este sub o mare presiune, iar Valeriu Iftime consideră că tehnicianul nu merita să ajungă selecționerul României, chiar dacă a luat titlul cu CFR Cluj și a avut rezultate bune în scurta aventură de la FCSB.
Patronul clubului din Botoșani susține că Răzvan Burleanu a făcut o mare greșeală și trebuia să insiste pentru aducerea lui Ladislau Boloni.
Edi Iordănescu, noul selecționer al echipei naționale a României, a fost acuzat de către Marin Condescu că a fost numit antrenorul celor de la Pandurii Târgu Jiu după ce Gabriel Oprea, fost om politic foarte influent în România, a cerut acest lucru.
Valeriu Iftime susține că variantele cele mai bune pentru prima reprezentativă a României erau Ladislau Boloni, respectiv Mircea Lucescu.
„Opinia mea rămâne cea spusă de mai multe ori. E cea mai mare greșeală a conducerii de la FRF că nu l-a păstrat și nu l-a putut convinge pe Boloni. Era cea mai bună soluție, nu doar ca antrenor, ci și ca stabilitate pentru relansarea fotbalului românesc. Edi este un antrenor bun, dar n-a demonstrat mai pe nicăieri și să-l aduci acum la echipa națională… o să fie săpat continuu”, a spus Iftime, la Pro X.
„Ai nevoie de prea multe argumente să ajungi selecționer într-o țară în care fotbalul e într-o cădere liberă. Eu nu-l cunosc bine pe Edi, îl respect, dar eu nu cred că echipa națională poate să facă mari rezultate. Cred cu desăvârșire că revenirea lui Boloni, azi, mâine, oricând, sau a lui Mircea Lucescu, ar putea fi altceva pentru că e nevoie de o cu totul altă viziune”, este convins patronul celor de la Botoșani.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER