Valeriu Iftime a mărturisit pentru ProSport că abia așteaptă ca în vară să negocieze cu Gigi Becali și pentru transferul lui Joyskim Dawa, 25 de ani.
Valeriu Iftime a dezvăluit pentru ProSport că în acest moment Joyskim Dawa este netransferabil, dar că la vara fotbalistul va avea un preț destul de piperat pentru Gigi Becali. Declarația finanțatorului celor de la FC Botoșani vine după ce patronul FCSB s-a lăudat că el era dipus să îi dea acestuia și 900.000 de euro pentru Edjouma.
Patronul formației FC Botoșani, Valeriu Iftime ne-a mărturisit că pentru un posibil transfer al lui Dawa va putea să discute cu oricine abia de la vară, dar cu Gigi Becali o să fie și mai atent la negocieri.
Valeriu Iftime a reacționat promt la discuția despre un posibil transfer al lui Dawa.
Altfel, Iftime a spus adevărul despre negocierile cu Gigi Becali în privința lui Malcom Edjouma: „Am văzut și eu ceea ce a declarat Gigi Becali și îmi vine să râd. Nu înțeleg și nu știu de ce îi place să blufeze așa pe la TV. Sunt fabulații. Eu am vorbit cu dânsul la telefon doar o singură dată. De cea mai mare parte a negocierilor s-a ocupat Florin Vulturar. Domnul Becali spune că a sunat, că a făcut, că a dres. De câte ori a vorbit cu mine la telefon?”.
„În acest moment nici nu se pune problema. Acest jucător este netransferabil. Dar de la vară putem discuta. Dacă o să discut și cu Gigi Becali? Păi dacă el a spus că îmi dădea 900.000 de euro pentru Edjouma, atunci o să vedeți cât o să îi cer pentru Dawa. Păi, dacă dânsul are bani și e dispus să îi dea pe jucători, atunci noi de ce să nu îl ajutăm să cumpere. O să vadă Gigi ce preț o să îi cer pntru Dawa. Eeste un preț așa special pentru buzunarul larg al domnului Becali”, a încheiat Valeriu Iftime.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER