Dinamo a înregistrat un nou eșec, 0-4, în fața celor de la FC Botoșani, în etapa 24 a Ligii 1. Cornel Dinu, fost mare jucător și antrenor al roș-albilor, i-a criticat pe elevii lui Flavius Stoican.
Dinamo a jucat în formula: Figueiredo – Tomozei (Creţu ‘5), Patriche, Ehmann, Radu – Pierret, Rodriguez (Celar ’86) – Bani (Azankpo ’46), Ivanov, Buleică – Ivanovski.
Cornel Dinu a făcut o analiză ironică a lotului dinamovist! Jucătorul care „a fost rupt dintr-o carieră mult mai avantajoasă pentru el, de la Survivor”.
Dinamo a pierdut ultimele cinci meciuri jucate în Liga 1 și e pe locul 15 în clasament, 12 puncte.
Flavius Stoican ar putea fi înlocuit cu Dușan Uhrin pe banca tehnică a echipei din „Ștefan cel Mare”. „Nu vrem să retrogradăm, suntem într-o situație grea, dar orice e posibil” spunea Stoican, după înfrângerea cu FC Botoșani.
„Nu am o părere rea despre Ehmann, dar mă gândesc la celebrul comandant nazist Eichmann (n.red. – Otto Adolf Eichmann – condamnat la moarte ca mare criminal de război). Nu prea e de pretenţiile, istoria lui Dinamo, ca să nu mai spun despre Patriche. Bine că nu şi-a rupt aductorii şi…Cristiano e de mare perspectivă. E sub traiectoria mingii, nu are nicio legătură.
Rodriguez, cred că…Pe la Botoşani a fost un jucător şters, l-a luat CFR-ul şi cred că singurul criteriu prin care a fost adus la colonia Dinamo a CFR-ului e că aduce cu Amalia Rodrigues, celebra cântăreață (n.red. – cântăreață de fado și actriță portugheză)”
Jocul a avut puţine accelerări în special din partea Botoşaniului, care aduce jucători mai buni din străinătate faţă de alte echipe. Cu doi jucători vânduţi, Braun şi Edjouma, a reuşit să câştige. La Dinamo, toţi aceşti jucători sunt un melanj înfiorător. E un cocktail de echipă care nu leagă nimic – Cornel Dinu
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER