Ionuț Badea, antrenorul echipei UTA Arad, s-a declarat mulțumit de prestația elevilor săi în meciul cu CFR Cluj, scor 0-0, cea de-a doua sa partidă pe banca tehnică a arădenilor.
CFR Cluj și UTA Arad s-au întâlnit marți seară, în cadrul etapei cu numărul 25 din Liga 1, pe Stadionul „Dr. Constantin Rădulescu” din Gruia, și au remizat, scor 0-0.
După ce a învins-o pe Sepsi Sfântu Gheorghe, scor 1-0, la debutul său pe banca tehnică a echipei UTA Arad, Ionuț Badea a reușit să obțină un punct din întâlnirea cu trupa lui Dan Petrescu.
Ionuț Badea s-a declarat încrezător pentru viitorul echipei sale.
„Gândim fiecare meci în parte, e normal să fie așa. Azi am avut un joc cu un ritm nu foarte înalt, din cauza timpului de recuperare, dar ambele echipe au fost în aceeași situație. Speram măcar la un egal, ceea ce s-a și adeverit. Concentrarea noastră a fost asupra a ceea ce vom face pe teren și mai puțin asupra victoriei. Echipa a răspuns bine și jucătorii care au intrat și-au adus aportul. Avem nevoie de toată lumea, e un campionat cu meciuri multe, într-o perioadă cu temperaturi foarte scăzute și acest lucru poate să afecteze.
Faptul că nu am primit gol două meciuri consecutive e o bază pe care putem să construim. Există și principii ofensive la mijloc, care ne-au adus în posibilitatea de a marca astăzi. Mă aștept ca în continuare să creștem”, a spus Ionuț Badea, la flash-interviul de după meci.
„(n.r. ambii portari au făcut un meci bun) Îl felicit pe calea aceasta (n.r. pe Otto Hindrich). Eu încerc mereu să îmi fac meseria de portar și cel mai important pentru mine e să nu iau gol și acest lucru mă motivează de la meci la meci. Vă dați seama că s-a îmbunătățit și mentalul nostru și sperăm ca lucrul ăsta să se vadă în viitor, pentru că trebuie să acumulăm cât mai multe puncte” – Florin Iacob, omul meciului CFR Cluj – UTA
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER