Nicolo Napoli, antrenorul italian al echipei FC U Craiova, s-a declarat mulțumit după victoria cu FC Botoșani.
FC U Craiova și FC Botoșani s-au întâlnit joi seară, în cadrul etapei cu numărul 25 din Liga 1, în Bănie, iar oltenii au învins cu scorul de 3-2, după golurile marcate de către Bălan (min. 16), Bauza (min. 22) și Compagno (min. 78). Pentru moldoveni a marcat Mihai Roman II (min. 18 și min. 41).
Nicolo Napoli a avut inspirația de a-l introduce pe teren pe Andrea Compagno, în minutul 75, iar după doar trei minute acesta a decis soarta partidei, marcând golul victoriei pentru FC U Craiova.
La finalul acestei partide, Nicolo Napoli și-a felicit jucătorii și a anunțat că se gândește deja la următoarea partidă din campionat.
„Îi felicit pe jucătorii mei, am făcut un meci foarte bun. Am avut o primă repriză foarte bună, cu 4-5 ocazii mari, dar nu am băgat-o în poartă. Echipa era puțin jos la pauză, dar am reușit să facem și o a doua parte bună și am învins. De la meci la meci echipa crește, facem jocuri mai bune.
Sunt fericit și eu pentru asta, și pentru suporteri. Bauza e un jucător foarte bun, a avut probleme cu glezna, iar acum e bine. Am vorbit să ne gândim la meciul cu Botoșani, de mâine ne gândim la partida cu Universitatea Craiova”, a spus Nicolo Napoli, după meci, citat de Digi Sport.
În urma acestui rezultat, FC U Craiova a urcat pe locul 13, în clasamentul Ligii 1, cu 26 de puncte, în timp ce FC Botoșani rămâne pe locul 4, cu 41 de puncte.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER