Laurențiu Reghecampf a susținut o conferință de presă înaintea meciului Universitatea Craiova – FC U Craiova 1948, iar antrenorul formației finanțate de Mihai Rotaru vrea doar victoria.
Antrenorul principal al Universității Craiova a prefațat derby-ul cu FC U Craiova 1948 programat luni, 14 februarie, ora 19.55, pe stadionul „Ion Oblemenco”, iar acesta se așteaptă la un duel dificil cu formația patronată de Adrian Mititelu.
Laurențiu Reghecampf a dezvăluit ce așteptări are de la formația sa la derby-ul cu echipa lui Adrian Mititelu și anunțat că obiectivul oltenilor este de a se apropia cât mai mult de primele două clasate din Liga 1: CFR Cluj și FCSB.
Reghe a avut și un moment în care s-a enervat în timpul conferinței de presă în momentul în care a fost întrebat în legătură cu faptul că adversarii de la FC U Craiova 1948 îi critică pe oficialii de la Universitatea Craiova că nu le-au pus la dispoziție tichete pentru derby.
„Venim după un meci foarte bun cu Dinamo, urmează un meci interesant cu FCU. Trec printr-o perioadă bună, deci o să fie un meci greu pentru noi. Atmosfera este una pe care o știți foarte bine. Se întâlnesc două echipe care sunt din același oraș, două echipe de tradiție. Meciul o să fie la un nivel foarte înalt. O să facem tot ce putem ca să câștigăm cele 3 puncte. Avem nevoie să ne calificăm în play-off și să ajungem aproape de cele două echipe din față, ăsta e obiectivul nostru.
Important e să urcăm cât mai mult în clasament. Am pierdut foarte multe punte, au fost momente când am jucat bine și nu am câștigat puncte. Avem nevoie de constanță, de siguranță, seriozitate. Va fi foarte greu, dar suntem pregătiți. Le-am arătat jucătorilor ce au de făcut și sper să se ridice la nivelul acestui meci”, a spus Laurențiu Reghecampf.
„Nu sunt surprins (n.r că FC U Craiova a avut rezultate cu Nicolo Napoli). Nu am de ce să fiu surprins. Nu urmăresc echipa FCU. I-am urmărit când am jucat împotriva lor. Sunt în prima ligă și e normal să își dorească să aibă rezultate. Venirea lui Nicolo e de bun augur. Au câștigat puncte, iar atmosfera și încrederea jucătorilor este mult mai mare. Trebuie să ne pregătim, nu există niciun fel de problemă din partea noastră. Îi tratăm cu respect, seriozitate. Singurul nostru obiectiv este să câștigăm cele 3 puncte. Jucăm acasă, noi suntem echipa gazdă, trebuie să avem presiunea care să ne aducă 3 puncte. Restul nu contează.
Ăsta e ultimul lucru… Mă întrebați de bilete… Eu am vorbit de COVID și de faptul că acești fani merită să vină la stadion. Eu nu am judecat pe nimeni. Nu știu despre ce vorbiți. Concentrarea mea e la meci. Întrebați-mă despre asta! Nu contează pentru mine că jucăm cu FCU, FCSB sau CFR. Fiecare meci e important pentru mine. Ne dorim să câștigăm meciul, dar nu o să fim aroganți, nu tratăm adversarul de sus”, a spus Laurențiu Reghecampf.
„Nu am niciun fel de problemă. Avem discuții în colectivul nostru, discutăm despre asta, dar încet, încet revin jucătorii accidentați. Au plecat jucători și o să trebuiască să îi înlocuim. Nu e nicio problemă pentru că am jucători de valoare pe care să îi folosesc. Dacă există posibilitatea să vină jucători care să întărească ceea ce avem noi aici… Mai avem timp până mâine seară”, a spus Laurențiu Reghecampf.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER