Superstarul Erling Haaland și-a încheiat contractul de sponsorizare cu americanii de la Nike și bătălia pentru semnătura lui este una dură.
Adidas a intrat în cursa pentru Haaland și a apelat la francezul Zinedine Zidane pentru a-l convinge să devină noua emblemă a mărcii la nivel mondial.
În cazul în care nemții vor obține acordul său, transferul lui Haaland pe Santiago Bernabeu ar fi și mai aproape de realizare, în contextul în care Adidas este sponsorul tehnic al madrilenilor.
Gigantul de echipament sportiv Adidas încearcă să securizeze un acord de sponsorizare cu internaționalul norvegian Erling Haaland, după ce contractul vedetei de la Borussia Dortmund cu americanii de la Nike a expirat în luna ianuarie.
Potrivit nemților de la Bild, pe 7 februarie a avut loc la cartierul general al celor de la Adidas o întâlnire secretă la care au participat Erling Haaland, tatăl său și cercul său de apropiați, alături de invitații speciali Zinedine Zidane și Michu, idolul din copilărie al atacantului de 21 de ani.
Scopul acestei întâlniri a fost convingerea lui Haaland să semneze cu Adidas și prezența lui Zidane a fost considerată esențială pentru ca acest lucru să se întâmple.
Dacă golgheterul Borussiei Dortmund va alege până la urmă oferta nemților, cei de la Adidas le vor da o mână de ajutor celor de la Real Madrid pentru transferul atacantului de 21 de ani în această vară.
Aceasta deoarece există deja o asociere între clubul blanco și concernul german de echipament sportiv, cu Adidas care sponsorizează deja clubul plin de superstaruri de pe Bernabeu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER