Gică Hagi a certat un copil de mingi în timpul meciului dintre Farul Constanța și FC Voluntari, iar invitatul ProSport Live Marius Tucă i-a reproșat această ieșire.
Farul Constanța a trecut la pas de FC Voluntari, 3-0, iar meciul a fost marcat de ieșirea nervoasă a lui Gică Hagi la adresa unui copil de mingi, care a oferit repede balonul adversarilor. Antrenorul dobrogenilor a regretat aproape imediat gestul făcut și a mers să îl împace pe puști, pe care după meci l-a dus în fața galeriei și, mai apoi, în vestiar.
Editorialistul ProSport Marius Tucă a taxat ieșirea lui Gică Hagi, dar a subliniat că „Regele” a dat dovadă de caracter când a realizat ce greșeală a comis și a mers, practic, să își ceară scuze în fața băiatului.
Gestul lui Gică Hagi, care l-a certat pe un copil de mingi până acestuia i s-au înlăcrimat ochii, a fost taxat de invitatul ProSport Live Marius Tucă. Jurnalistul susține că un astfel de episod este regretabil, însă l-a felicitat pe antrenorul Farului pentru cum a gestionat situația după ce a realizat că a făcut o greșeală.
„Și-a dat seama că a exagerat. Nu e un gest care să îl caracterizeze pe Hagi. Țin foarte tare la Gică și apreciez cam tot ce a făcut. Nu poți să te porți cu un copil niciodată, niciodată așa, și dacă ar fi greșit. Copii trebuie protejați. Chiar dacă a greșit, faci o glumă cu el, te joci cu el, să îl faci să nu se simtă vinovat.
Până la urmă și-a dat seama că a greșit și s-a dus și a făcut un gest. Sunt alții care nu fac niciodată. Notă bună pentru Hagi pentru că a făcut gestul ăsta, cumva și-a cerut scuze față de puști că l-a agresat, într-un fel.
Când eram copil, că am jucat și eu fotbal, când îmi spunea antrenorul ceva nu dormeam. Cu atât mai mult, când e vorba de Gică Hagi, și foarte mulți dintre copii se uită la el ca la Dumnezeu”, a declarat Marius Tucă în cadrul ProSport Live.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER