Cunoscutul impresar Victor Becali a criticat strategia conducerii lui Dinamo în ceea ce privește transferurile din această iarnă.
Pe ultima sută de metri a perioadei de transferuri, Dinamo a profitat de problemele financiare de la Gaz Metan Mediaș, după ce mai mulți jucători și-au reziliat contractele.
Dinamo l-a transferat pe Gabriel De Moura, Răzvan Grădinaru este și el la un pas să semneze și se mai negociază cu atacanții Christian Irobiso și Vlad Morar.
În acest sens, Victor Becali a criticat strategia de transferuri a conducerii lui Dinamo și a explicat de ce ar fi mai bine ca echipa din „Ștefan cel Mare” să retrogradeze.
„Nu sunt optimist în privința lui Dinamo, dar întreb: se salvează și la anul ce face? Sau se fac 18 echipe și la anul ce face? 20 de echipe? Cum se pun pe picioare? Așa, dacă iei toți jucătorii care trec prin fața clubului? Toți jucătorii care trec prin fața clubului, îi ia Dinamo. Trece unul în tramvai, îl ia Dinamo.
În afară de Rici (n.r. Ricardo Grigore), Torje, Matei, Răuță, în rest ce jucători cunoscuți mai are Dinamo? Cred că e mai bine pentru Dinamo să se ducă în «B», cu un buget mic, cu tineri. Să ajungă sănătos din nou în prima ligă.
Ce poate să facă Stoican la Dinamo? Când vin 15 jucători, pleacă 14, ce poți să faci? Nici măcar nu se cunosc jucătorii, le trebuie o perioadă. Iar antrenorul are nevoie de timp ca să le știe prenumele tuturor jucătorilor. Eu spun că această situație, cu jucătorii neplătiți, nu poate merge la infinit”, a spus Victor Becali, potrivit Digi Sport.
Pentru Dinamo urmează partida cu Gaz Metan Mediaș, care se va disputa vineri, 18 februarie, de la ora 19:55, în cadrul etapei cu numărul 27 din Liga 1, pe Stadionul Dinamo din „Ștefan cel Mare”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER