Roman Abramovici (55 de ani), patronul formației Chelsea Londra, nu mai poate locui în Marea Britanie.
Miliardarul, un apropiat al președintelui rus Vladimir Putin, nu a fost văzut de câteva luni la sediul clubului care-și dispută meciurile pe „Stamford Bridge”.
Surse ale publicației The Sun susțin că este puțin probabil ca omul de afaceri în vârstă de 55 de ani să i se permită vreodată să se stabilească definitiv în Marea Britanie.
Oficialii din Ministerul de Externe au trimis instrucțiuni clare pentru a se asigura că Roman Abramovici nu se mai află pe teritoriul britanic.
Direcția de Securitate și Luptă împotriva Terorismului, care se ocupă de chestiuni sensibile legate de securitate națională, admite că Abramovici nu este implicat în acte de terorism sau crimă organizată.
În 2018, omul de afaceri a dobândit cetățenia israeliană, care i-ar permite intrarea în Marea Britanie timp de până la șase luni. În octombrie anul trecut, a folosit un pașaport israelian pentru a „zbura” la Londra.
Sursele publicației au dezvăluit că, dacă dorește să fie rezident în Marea Britanie, Roman Abramovici va trebui să solicite oficial o viză permanentă. „Orice încercare va fi aproape sigur respinsă”, susțin oficialii englezi.
SUN EXC: Putin pal Abramovich effectively banned from living in UK.. FULL STORY: https://t.co/Ckw1fLgjkt pic.twitter.com/IXVRJU5y7g — Harry Cole (@MrHarryCole) February 23, 2022
SUN EXC: Putin pal Abramovich effectively banned from living in UK..
FULL STORY: https://t.co/Ckw1fLgjkt pic.twitter.com/IXVRJU5y7g
— Harry Cole (@MrHarryCole) February 23, 2022
Boris Johnson a corectat o declarație a Camerei Comunelor, făcută marți, potrivit căreia Abramovici a fost sancționat oficial de guvern. Premierul a declarat că miliardarul „nu a făcut obiectul unor măsuri specifice”.
Locul de reşedinţă a lui Abramovici, proprietar al clubului Chelsea din 2003, este oficial în Jersey, o insulă din Canalul Mânecii, dintre Marea Britanie şi Franţa, aparţinând coroanei britanice. Averea sa este estimată de Sunday Times la 9,3 miliarde de lire sterline (circa 10,6 miliarde de euro).
Relaţiile între Rusia şi Marea Britanie au traversat o perioadă de tensiuni în ultimii 10 ani din cauza, în special, a otrăvirii unui fost agent dublu rus în Anglia, pentru care autorităţile britanice au acuzat Moscova, care a respins de fiecare dată aceste acuzaţii cu vehemenţă.
Acel eveniment a provocat un val de expulzări de diplomaţi ruşi fără precedent în întreaga lume, la apelul Marii Britanii, Londra îngheţându-şi contactele cu Moscova şi luând decizia ca niciun membru al familiei regale sau al guvernului să nu se deplaseze la Cupa Mondială de fotbal din Rusia din 2018.
Abramovici a cumpărat-o pe Chelsea în 2003 pentru 140 de milioane de euro. Anul trecut, el a avut mai multe oferte pentru cumpărarea clubului, una chiar de la Silver Lake. Omul de afaceri l-a adus pe Adrian Mutu la Chelsea în 2003, dar ulterior acesta a fost prins dopat și suspendat un an și jumătate.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER