Un film despre viața lui Mihai Leu ar fi unul de mare succes. Fostul campion mondial la categoria semimijlocie a avut o viață plină de „lovituri”, dezamăgiri și momente teribile, până să ajungă la centura mult visată. Acesta a fugit din România comunistă în 1987, pe când se afla în Grecia, la balcaniadă. Acolo a început aventura vieții lui.
„În cartierul Calitea exista un restaurant București, unde se strângeau românii. Unul dintre ei m-a luat la el acasă și am stat o lună la el, în Atena. Când am plecat am stat ascuns într-un tir, într-o ladă sub patul șoferului. Aia a fost una dintre experiențele foarte grele, fiindcă am stat 36 de ore. Era cu știre șoferului de tir care a luat 700 de dolari. Era un englez. Nu l-am mai întâlnit niciodată. Pur și simplu m-a lăsat sub un pod, la intrarea în Paris. Ideea mea era să rămân în Franța. Îl știam foarte bine pe antrenorul naționalei Franței. Am mers la un restaurant românesc, unde se strângeau românii și unul m-a luat la el acasă și mi-a dat cu ce să mă îmbrac, pentru că nu aveam nimic.
L-am rugat să mă ajute să dau de antrenorul lotului Franței. Am mers la o sală de box, cei de acolo au sunat la Federație și li s-a spus că antrenorul vine după Crăciun și să sunăm atunci. Mai erau câteva zile până la Crăciun. Ei nu știau că nu am unde să stau și nu aveam absolut nimic. Românii de acolo se ocupau cu lucruri mai puțin „curate” și mi-au spus „ia du-te tu mai bine în Germania, că locul tău nu este aici lângă noi!”. Din Franța în Germania am trecut în portbagajul unei mașini, ascuns sub haine”, a povestit Mihai Leu, în emsiunea „Meciul Vieții”, la Look Sport+.
Chiar și în această situație, fostul campion mondial a ajuns să fie furat chiar de cei în care avea încredere. Au fost români care l-au lăsat fără niciun ban și așa a ajuns să lucreze la o măcelărie.
„Cei care au făcut asta pentru mine au fost și cei care mi-au luat primii bani câștigați în Germania. 20.000 de mărci. Eu nu știam germană, au venit cu mine la club la Bayer Leverkusen. N-o să știu niciodată dacă cei de la Bayer Leverkusen, când au dat acei bani, au bănuit că nu vor ajunge la mine sau nu, dar cert este că n-am văzut nimic din acei bani. N-aveam nici cu ce să mă îmbrac, nu aveam nici ce să mănânc. Mi-a fost foarte greu. Mie mi-au dat 500 de mărci pe lună. Era foarte puțin. Am avut multe experiențe proaste. Eu fiind un iubitor de mașini, nu îmi luasem carnetul cu mine. Și am întâlnit un român, care mi-a spus că îmi aduce carnetul din România, dacă îi dau 500 de mărci.
Normal că n-a fost așa, dar i-am dat cei 500 de mărci. Aceștia fiind banii mei pentru o lună, am rămas fără niciun ban. Le-am spus celor de la Bayer că nu am niciun ban. Eu eram suspendat 6 luni și mi-au găsit de lucru într-o măcelărie. Mergeam dimineața cu cel care avea măcelăria, la 5 sau la 6 dimineața, la abator în Koln, acolo încărcam mai multe produse, le aduceam la el la măcelărie. Mă învățase să tranșez, să tai carnea… După 5, 6, 7 zile i-am zis „Andreas, eu am chiar niciun ban și cât te-ai înțeles cu cei de la Bayer, 20-30-50 de mărci, cât or fi pe zi, mie te rog să mi-i dai în fiecare zi”. Și mi-a spus că s-a înțeles cu cei de la Bayern să nu-mi dea niciun ban și să-mi dea doar să mănânc. Mi-a zis că nu îmi dă niciun ban”, a mai povestit Mihai Leu.
A avut multe momente în care a simțit că alegerea sa de a fugi din țară fără niciun ban a fost greșită și de multe ori ajungea să plângă singur:
„Veneam acasă, aveam un pat cu arcuri, era tot denivelat, aveam un dulap cu o ușă, aveam un televizor alb-negru. Vă dați seama, aveam 19 ani. Veneam câteodată acasă și pur și simplu mă puneam și plângeam. Dar am știut că trebuie să strâng din dinți. Am zis că dacă am făcut-o, trebuie să merg înainte”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER