Noul fotbalist transferat de Dinamo, Vlad Morar, venit de la Gaz Metan Mediaș după ce a rămas liber de contract, a primit mai multe mesaje din partea suporterilor Rapidului. Atacantul de 28 de ani a evoluat timp de jumătate de campionat pentru giuleșteni, în returul sezonul 2016-2017, reușind promovarea în Liga 2.
Morar nu a fost uitat de fanii vișinii și a intrat în colimator după ce a ales să evolueze în „Ștefan cel Mare”.
Vârful are mare încredere că o va ajuta pe Dinamo să bifeze obiectivul pentru care tremură toți „câinii”: evitarea retrogradării.
„Am jucat șase luni acolo (n.r. – la Rapid) și am reușit să promovăm, dar acum sunt la Dinamo și vreau să dau totul pentru club. Mergem cu gândul la victorie pentru că trebuie să mai acumulăm puncte până se termină sezonul regulat.
Deja am primit mesaje ‘frumoase’ de la o parte din galerie. Nu m-au amenințat. Vreau doar să spun că au fost niște mesaje foarte ‘frumoase’! (n.r. râde) Dacă ei cred că așa e OK… Eu o să dau totul pentru Dinamo cât timp o să fiu aici și așa voi face indiferent la ce echipă voi juca.
Abia aștept să debutez și fotbalul fără spectatori nu poate exista. Sunt două echipe cu mulți suporteri și ne așteptăm la un spectacol în tribune. Nici la Mediaș nu m-am bucurat că am înscris împotriva lor. Să marchez eu și acum și voi vedea apoi o să văd ce fac”, a declarat Vlad Morar pentru Fanatik.ro.
Vlad Morar regretă situația în care a ajuns fosta sa echipă, Gaz Metan Mediaș, la care nu a fost plătită o bună perioadă.
„Sunt cam învățat cu echipe care au probleme financiare și peste tot pe unde am fost am lăsat banii. M-a afectat, îți dai seama, dar sunt puternic mental. Cel mai greu a fost faptul că am fost mințiți tot timpul. Asta ne-a durut cel mai mult. Ultimul salariu l-am luat în august. Trebuie să se pună toți la masă și să discute, pentru că Mediașul are nevoie de fotbal. Doar asta a mai rămas în oraș și m-aș bucura să se poată redresa”, a mai punctat atacantul.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER