Naționala Rusiei este la un pas de desființare, după ce reprezentativele tot mai multor țări refuză să joace împotriva ei. După ce Polonia și Suedia și-au exprimat clar refuzul de a întâlni Rusia în barajul de calificare la Campionatul Mondial 2022 din Qatar, Cehia anunță și ea că nu are de gând să înfrunte, chiar și sportiv, națiunea care a pornit războiul în Ucraina.
Cehia ar putea da piept cu Rusia în situația în care rușii vor trece de Polonia și Suedia. Anuțul a fost făcut în mod oficial, spre surprinderea multor iubitori ai fotbalului.
Hotărârea a fost luată de comun acord cu factorii de decizie ai federației, respectiv membrii staff-ului tehnic și jucătorii naționalei.
„Comitetul executiv al federației cehe, membrii staff-ului și jucătorii echipei naționale au convenit că nu este posibil să jucăm împotriva echipei naționale a Rusiei în situația actuală, nici măcar pe un teren neutru, a fost postarea echipei naționale a Cehiei, pe Twitter, însoțită de mesajul „Toți ne dorim ca războiul să se încheie cât mai curând posibil”.
Anunțul vine la o zi după ce vedeta lui Bayern Munchen, Robert Lewandowski, a avut un mesaj foarte dur pe rețelele sociale, în completarea celui al naționalei Poloniei.
„Decizia corectă! Nu îmi pot imagina să joc un meci împotriva Rusiei în situația în care agresiunea armată în Ucraina continuă. Fotbaliștii și suporterii ruși nu sunt vinovați pentru asta, însă nu putem sta cu mâinile în sân”, a transmis Robert Lewandowski pe Twitter.
FIFA nu a anunțat exact ce măsuri se vor lua împotriva Rusiei, președintele forului Gianni Infantino precizând doar că instituția pe care o conduce e „preocupată de situaţia tragică şi îngrijorătoare”.
În play-off-ul pentru CM 2022, Rusia ar trebui să joace acasă în semifinala cu Polonia. Dacă ar câștiga meciul, ar urma duelul cu învingătoarea dintre Cehia și Suedia, tot pe teren propriu. Partidele Rusia – Polonia și Suedia – Cehia sunt programate la data de 24 martie. Finala are loc la 29 martie.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER