Paulo Vinicius este considerat unul dintre stâlpii echipei FCSB, dar brazilianul lui Gigi Becali este criticat dur de Cornel Dinu.
Paulo Vinicius a avut o evoluție foarte slabă în meciul pierdut de FCSB în fața celor de la Farul Constanța, scor 0-2, în etapa 28 din Liga 1, iar brazilianul nu a scăpat fără să fie criticat de Cornel Dinu.
Fostul selecționer al echipei naționale a României a analizat jocul lui Paulo Vinicius de la meciul FCSB – Farul Constanța și este de părere că nu înțelege motivul pentru care Gigi Becali a decis să îl transfere pe fotbalistul care în august împlinește 38 de ani.
Totodată, Dinu Gheorghe este de părere că transferul lui Paulo Vinicius a avut un efect nefavorabil asupra randamentului defensiv al echipei roș-albastre.
„Dând la o parte greşelile inadmisibile din defensiva FCSB-ului, începând cu Vinicius, a cărui aducere nu o pot explica sub nicio formă… Era un jucător considerat la sfârşitul carierei şi adus să întărească defensiva. Nu ştiu cine a făcut această operaţiune total nefarvorabilă pentru randamentul defensiv al FCSB-ului”, a declarat Cornel Dinu, conform Telekom Sport.
Cornel Dinu a vorbit și despre Florinel Coman, fotbalist despre care susține că „s-a remarca ceva prin tunsoarea care aduce cu Senatul Roman acum vreo 2.000 de ani”.
„Florinel a fost pe teren. S-a remarcat ceva prin tunsoarea care aduce paradoxal cu Senatul Roman acum vreo 2.000 de ani, dar asta e doar o coincidenţă. Nu înseamnă că e vreo competenţă sau vreo capacitate. E doar tunsoarea aceea până aici (n.r. – arată spre tâmplă) şi de aici, sus, rămâne un fel de scalp care-şi trage explicaţia prin luptele indienilor de a obţine cât mai multe scalpuri”, a mai spus Cornel Dinu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER