Eduard Stăncioiu a decis să plece de la Rapid, după ce a fost contestat de galeria giuleșteană. Fostul portar ar fi trebuit să fie unul dintre „secunzii” lui Adrian Mutu, dar mandatul său practic cu a durat nici 24 de ore.
Fanii rapidiștii au fost azi la baza de pregătire pentru a-l îndepărta pe Stăncioiu, dar cele două tabere nu s-au intersectat. În schimb, ultrașii au discutat cu Adrian Mutu, pe care l-au informat despre intenția lor, dar și cu jucătorii.
Starea conflictuală dintre Stăncioiu și rapidiști datează din 2005 – 2006, atunci când Rapid și FCSB se luptau pentru titlul de campioană. Fostul portar apăra atunci buturile celor de la Sportul Studențesc și a comis un penalty, fiind suspectat de către giuleșteni de intenții necurate.
În perioada 2016 – 2018, Stăncioiu a fost la FCSB și a declarat în mai multe rânduri că e fan al echipei roș-albastre.
Eduard Stăncioiu era la baza de la Buftea, dar după o ședință video a preferat să rămână la vestiare, în momentul în care a observat mulțimea fanilor. A așteptat ca aceștia să plece și apoi a ieșit la antrenament.
„Consider că am caracter, fac totul din pasiune pentru a realiza lucruri. Mi-aș dori să am o discuție bărbătească cu astfel de suporteri. Aș dori să-i fac să înțeleagă cât de mult greșesc. Dar nu vreau să creez discuții și presiuni aiurea. Pentru Rapid și pentru Adi, eu mă voi retrage.
Nu vreau să lucrez acolo unde nu sunt dorit. Am avut o discuție cu Adi Mutu și am ales, de unul singur, să nu-l însoțesc în această aventură de la Rapid. Îl ajut pe Adi Mutu cu decizia mea. Dreptatea e ceva relativ, iar suporterii exagerează foarte mult. Eu nu plec din cauza suporterilor. Plec pentru binele lui Adrian Mutu și binele clubului!”, a declarat Eduard Stăncioiu, la Digi Sport.
„Am fost la antrenament, am făcut ședința video cu băieții, dar am ieșit mai târziu, pentru că am rămas să mai aranjez câteva lucruri pentru mâine. Am înțeles că au fost suporterii la antrenament. Nu prea apar eu mult în spațiul public, ei s-a referit la Facebook, dar eu nu am. Singurul cont e pe Instagram. Faptul că am venit la Rapid este că îmi doresc să fiu alături de Adi, el și-a dorit să vin, să facem treabă bună, să câștigăm meciuri. Nu sunt genul care să mă cramponez de posturi, să stau undeva unde nu sunt dorit, unde creez o presiune și o stare nu prea bună și nu voi face niciodată asta. Am tărie, nu trăiesc din lucrul ăsta, o fac numai din pasiune” a mai spus Eduard Stăncioiu pentru sursa citată.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER