Calvarul prin care a trecut Ion Țiriac după ce s-a infectat cu COVID-19: „N-am știut că l-am avut!” Cine l-a salvat

  • Publicat:
  • Actualizat:

Ion Țiriac n-a scăpat nici el de COVID-19, iar fostul mare jucător de tenis a dezvăluit cine l-a salvat în acea perioadă grea.

Omul de afaceri s-a ales cu virusul în Statele Unite, iar fiul său a sărit imediat în ajutorul său.

După doi ani în care pandemia de COVID-19 a făcut prăpăd și în România, restricțiile ar putea fi eliminate în curând: „Epidemia de COVID-19 se află pe o pantă accelerat descendentă la noi în țară, iar valul cinci este aproape de a se încheia”, a spus președintele Klaus Iohannis.

Ion Țiriac și calvarul prin care a trecut în pandemie de COVID-19: „N-am știut că îl port în spate!”

Ion Țiriac s-a aflat în Statele Unite atunci când s-a infectat cu COVID-19! Fostul președinte al Federației Române de Tenis a ajuns de urgență în Germania și a avut serios de tras chiar și după ce a părăsit spitalul.

„Am avut COVID, unul dintre primii. Am luat în Statele Unite. N-am știut că l-am avut, n-am știut că îl port în spate. Imediat feciorul meu cel mare m-a adus în Europa. A trebuit să mă țină în spital opt zile, nu știu de ce. Dar nu în România, în Germania. Apoi m-am săturat și am venit acasă. E adevărat că am mai stat aproape o lună pe un teren de vânătoare, fără să fac nimic. În fiecare zi vânam de acolo, pentru că sătenii erau cam înghesuiți cu carnea”, a spus Ion Țiriac, conform GSP.

Andrei Preotu / Autor
Aventura lui Andrei Preotu a început încă din 1996, atunci când a fost invitatul lui Ovidiu Ioanițoaia la „Procesul Europenelor”. În 2006 a ajuns la Fanatik, primul loc de muncă. Apoi, a semnat cu NewsIn. După aventura de la OnlineSport, a urmat o perioadă de aproape zece ani în care ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cum arată acum fosta soție a lui Mihai Neșu. De ce au divorțat cei doi după accidentul fotbalistului

Gigi Becali a făcut anunțul: ce se întâmplă cu jucătorul de 1.700.000 €, ”clientul” patronului de la FCSB: ”Nu, tată”

Se închid școlile! Anunț de ultim moment. În ce zone din România vor fi suspendate cursurile?

Man și Mihăilă au făcut show, dar Parma a pierdut! Notele primite de internaționalii români după remontada lui Udinese

Nadia Comăneci, secretele siluetei de invidiat la 63 de ani. Cele trei alimente pe care le evită. „Mănânc deștept”

Este ştirea momentului în sport. Vom reveni cu detalii

BANCUL ZILEI. Bulă ajunge la birou și urlă: - Adu-mi repede o cafea, măi săracule!

CALCUL. Profitul obținut astăzi de un român care ar fi cumpărat un lingou de aur în 2019

Veste BOMBĂ! Ce vrea să facă China pe Lună? Are și parteneri!

E complex! Milionarul care construiește un castel în România, ultimele detalii despre proiect! Când vor începe lucrările

Sonia, soția lui Gigi Mulțescu, dezvăluiri după moartea antrenorului: „L-am sfătuit să nu mai facă al doilea vaccin”

Cutremur de 7 grade în România. Directorul INFP avertizează: E posibil...

Ana Maria Vasiliu, înmormântată în rochia de mireasă! Detalii cutremurătoare

A murit maestrul naiului din România! Artistul s-a stins din viață după ce a făcut infarct

Sony a anunțat PlayStation 5 Pro. PREȚUL și data lansării

Academia Naţională de Fotbal a publicat noul calendar educaţional

Cât costă un filtru de particule nou. Este legal să circuli fără DPF?

Ce a putut să facă un român în scara blocului, chiar la ușa apartamentului său. Cineva a pozat totul și a arătat dovada
Ce a putut să facă un român în scara blocului, chiar la ușa apartamentului său. Cineva a pozat totul și…
×