Federația Română de Fotbal a primit 1,5 milioane de euro de la UEFA, iar forul condus de Răzvan Burleanu a anunțat cum vor fi împărțiți banii.
Suma va fi împărțită celor mai bune Academii din România, topul fiind condus de Farul lui Gheorghe Hagi.
Pe locul 2 este FCSB, podiumul fiind completat de cei de la Miercurea Ciuc.
FRF a anunţat faptul că plățile de solidaritate pentru fotbalul românesc, oferite de UEFA, au crescut cu 10% în acest sezon.
„Conform principiului adoptat începând cu sezonul 2020/21, Federația Română de Fotbal va distribui primelor 20 de cluburi profesioniste din topul clasificării academiilor suma provenind din plățile de solidaritate UEFA. În fiecare an, forul continental alocă un procent de 4% din veniturile înregistrate de forul continental în urma organizării edițiilor precedente ale competițiilor Liga Campionilor și Europa League.
Suma rezultată este distribuită asociațiilor naționale spre a fi direcționată către cluburile profesioniste (condiție obligatorie impusă de UEFA). Față de sezonul precedent, plățile de solidaritate pentru fotbalul românesc au crescut cu 10%. Astfel, suma de 1,5 milioane de euro va fi împărțită primelor 20 de cluburi profesioniste din clasificarea academiilor, indiferent de eșalon, cu obligativitatea ca banii să fie investiți la nivel de copii și juniori”, se arată în comunicatul emis de FRF.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER