Simona Halep (30 de ani) i-a trimis un mesaj australianului Darren Cahill (56 de ani), după ce fostul antrenor al româncei a încheiat, în mod neașteptat, colaborarea cu americanca Amanda Anisimova (20 de ani).
Darren Cahill și Amanda Anisimova s-au despărțit după nici trei luni de colaborare, în ciuda faptului că australianul a ajutat-o pe americancă să câștige al doilea titlu al carierei, la Melbourne Summer Set, în prima săptămână din 2022. Darren Cahill i-a transmis Amandei Anisimova că se simte epuizat și a părăsit staff-ul după primul antrenament efectuat la Indian Wells.
Cahill a explicat de ce a încheiat colaborarea cu Anisimova, iar Halep a reacționat imediat și i-a trimis un mesaj fostului ei antrenor, pe Instagram. În prezent, Simona nu lucrează cu niciun antrenor în regim full time, fiind însoțită la Indian Wells de Morgan Bourbon, de la Academia Patrick Mouratoglou.
Simona Halep i-a transmis un scurt mesaj lui Darren Cahill după despărțirea de Amanda Anisimova: „Ai grijă de tine, Darren!”, a comentat Halep la postarea prin care Cahill explică ruptura de sportiva din SUA. Darren trăiește un calvar încă de pe vremea când colabora cu românca, fiind afectat atât din punct de vedere fizic, cât și mental: „Vreau să vă ofer o scurtă explicaţie despre evenimentele de la Indian Wells. Am ajuns în SUA cu aproximativ trei zile înainte de a merge la Indian Wells şi nu m-am simţit bine. După cea de-a doua zi pe teren cu Amanda, mi-am dat seama rapid că nu aveam cum să fac faţă şi să-i acord atenţia şi grija necesare pentru a-mi face treaba de antrenor în mod corespunzător.
Nu este uşor de explicat, dar de când am ieşit din carantină forţată de 28 de zile, la sfârşitul anului trecut, în Australia, am avut probleme să merg. Asta s-a întâmplat şi în urma carantinei de 14 zile înainte de Australian Open în 2021, urmată de nouă luni petrecute în străinătate, din cauza restricţiilor noastre la frontieră şi a regulilor de carantină. După ce am petrecut 28 de zile analizând şi criticând fiecare mişcare de antrenor, meci şi punct din 2021, mintea mea era epuizată.
Chiar şi la Australian Open, anul acesta, am tras de mine, ceea ce este neobişnuit în cazul meu când vine vorba de tenis, deoarece de obicei este o simplă bucurie să fac ceea ce fac. După AO, am crezut sincer că sunt puţin moale şi am crezut că trebuie să mă forţez pentru a-mi reveni. Practic, mă scutur, ajung la Indian Wells şi Miami, două evenimente grozave, şi mintea şi corpul îşi revin puternic. Din păcate, nu eram nici pe departe aproape de aşa ceva. Am vorbit pe larg cu Amanda despre asta a doua zi şi îi mulţumesc că a înţeles că trebuie să am grijă de mine. De asemenea, m-am oferit să rămân şi să continui să o ajut pe ea şi echipa ei în aceste săptămâni ca prieten şi ca persoană care are o încredere enormă în ea şi viitorul ei pe un teren de tenis.
E important, de asemenea, că Hleb Maslau a fost cu noi la Indian Wells şi el este un motiv important pentru care Amanda a jucat atât de strălucit în Australia, după ce a făcut cea mai mare parte a muncii de antrenor înaintea sezonului, la Miami. Alături de antrenorul ei Rob Brandsma, este pe mâini excelente. Sunt conştient că lupta mea păleşte în comparaţie cu suferinţa cauzată de Covid – şi acum de războiul din Ucraina – şi gândurile mele continuă să fie la cei afectaţi. Mulţumesc pentru sprijinul primit şi ne vedem la Wimbledon cu minunata mea echipă ESPN, dacă nu înainte, a spus Darren Cahill, omul care a colaborat timp de șase sezoane cu Simona Halep, punând umărul la câștigarea primului titlu de Grand Slam al româncei, la Roland Garros 2018.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER