Răzvan Burleanu n-are adversar la alegerile pentru șefia FRF, iar Gică Popescu știe de ce s-a ajuns într-o astfel de situație inedită.
Fostul mare internațional român crede că Burleanu ar avea adversari, însă aceștia se tem să intre într-o competiție cu președintele Federației Române de Fotbal.
„Pe Burleanu nu-l dă jos nici Biden. Poate doar Putin are șanse, că îi e frică lui Burleanu și fuge. În rest, nu-l bate nimeni. Dă 3 mingi unor echipe la copii… Ca viitor om politic, eu vă spun că Burleanu va reuși. A învățat bine lecția politică. El este un tip răutăcios, dușmănos. Dacă se debarasează de aceste lucruri, ar putea face ceva pentru fotbalul românesc”, a spus Dumitru Dragomir, la ProSport Live.
Răzvan Burleanu are cale liberă spre un nou mandat la FRF, iar Gică Popescu susține că oamenii din fotbalul românesc se tem de cel care l-a înlocuit pe Mircea Sandu.
Fostul mare jucător al Barcelonei n-a uitat cum a pierdut alegerile la FRF, la fel ca Ionuț Lupescu, coleg pe care l-a avut în „Generația de Aur”: „V-ați întrebat de ce nu există contracandidați? Cred că ei ar fi, dar le este frică”, a spus Gică Popescu.
Răzvan Burleanu a devenit șeful FRF în 2014, iar sub conducerea sa naționala României de fotbal a obținut o singură calificare la un turneu final: Euro 2016.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER