Rapid va putea să își joace meciurile de pe teren propriu la București, pe noul stadion din Giulești.
Giuleștenii se pregătesc de sărbătoare, urmând ca în acest weekend să inaugureze noua arenă, cu ocazia unui meci demonstrativ împotriva „fraților” de la Poli Timișoara.
Conform informațiilor ProSport, stadionul din Giulești a fost inspectat în cursul zilei de marți de comisia de omologare, care și-a dat acceptul ca elevii lui Adrian Mutu să își dispute aici meciurile de pe teren propriu. Inițial, inspecția fusese programată pentru miercuri, însă a avut loc cu o zi mai devreme. Astfel, Rapid va putea juca pe propria arenă meciul cu FC Botoșani, din etapa cu numărul 3 a play-out-ului Ligii 1.
Comisia de omologare a hotărât că stadionul din Giulești îndeplinește toate normele prevăzute de regulament, astfel că poate găzdui meciuri de la nivelul Ligii 1. Astfel, Rapid va putea să își dispute aici partidele de pe teren propriu din această ultimă parte a sezonului, după ce până acum a fost nevoită să apeleze la variantele Arena Națională din București și Stadionul Orășenesc din Mioveni.
Arena din Giulești a fost reconstruită în vederea organizării de către România a Campionatului European din 2020. Turneul final a fost amânat cu un an, până în vara lui 2021, din cauza pandemiei de Covid, însă formațiile care au evoluat la București nu s-au putut antrena pe stadionul Rapidului, din cauza întârzierii lucrărilor și a formalităților.
Stadionul Rapid – Giulești va fi inaugurat în mod oficial în această sâmbătă, când lângă Podul Grant vine Poli Timișoara pentru a disputa un meci amical. Clubul alb-vișiniu pregătește o adevărată sărbătoare, fiind convins să ia parte la eveniment și marele Mircea Lucescu, antrenorul lui Dinamo Kiev. În afara tehnicianului, sâmbătă vor mai fi prezenți în Giulești, printre alții, Mugurel Buga, Ion Goanţă, Vladimir Bozovic, Adrian Iencsi, Jean Barbu, Cristi Dulca, Ion Ionescu, Daniel Pancu, Dan Alexa, Rică Răducanu, Răzvan Raţ, Dani Coman, Nicolae Stanciu, Ion Vlădoiu, Marius Măldărăşanu, Bogdan Stelea, Viorel Kraus, Ion Motroc, Costin Lazăr, Dănuţ Lupu, Ion Manu, Ovidiu Herea, Ionuţ Mazilu, Vasile Maftei, Robert Niţă, Ştefan Nanu, Vali Negru, Ionuţ Voicu şi tehnicianul Viorel Hizo.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER