România și Grecia se vor întâlni vineri, în Ghencea, iar meciul nu se anunță unul ușor pentru trupa lui Edi Iordănescu.
Oaspeții au nume mult mai importante decât echipa noastră, în frunte cu două vedete care se vor înfrunta în sferturile Ligii Campionilor: portarul Vlachodimos, de la Benfica, va da peste Konstantinos Tsimikas, care joacă pentru Liverpool. Englezii sunt într-o formă de zile mari în acest început de an, alături de Barcelona lui Xavi.
Pe 25 martie, pe stadionul Steaua din București, tricolorii vor întâlni naționala Greciei. Ultimul duel cu elenii a avut loc în septembrie 2015, tot la București, în preliminariile EURO 2016, scor 0-0. „Tricolorii” vor juca al doilea amical în deplasare, contra Israelului, pe 29 martie, de la ora 20:45.
Deși n-a prins barajul pentru Campionatul Mondial, Grecia are perspective mult mai bune decât România, din moment ce se bazează și pe jucători care se vor lupta pentru semifinalele Ligii Campionilor.
Dacă titularul Florin Niță nu mai prinde echipa la Sparta Praga, rezerva lui Vlachodimos este Giorgos Athanasiadis, portarul care a făcut senzație în acest sezon de Liga Campionilor, mai ales pe Bernabeu, acolo unde Sheriff s-a impus cu 2-1.
Georgios Kyriakopoulos este un alt nume important al Greciei: colegul lui Vlad Chiricheș este printre cei mai buni jucători de la Sassuolo.
Dacă naționala României nu mai are pe nimeni în Bundesliga, Grecia se laudă cu Konstantinos Mavropanos, titular pentru cei de la Stuttgart.
În plus, adversara noastră a dat și o lovitură de imagine, după ce l-a adus recent pe Gustavo Poyet. Fost mare jucător al lui Chelsea, acesta are un CV mult mai bine ca Edi Iordănescu și ca antrenor, după ce le-a pregătit pe Sunderland, Betis sau Bordeaux.
În urmă cu aproape un an, tot într-o partidă amicală, Grecia, campioană europeană în 2004, a scos o remiză nesperată pe terenul Belgiei, scor 1-1.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER