Jelena Ostapenko (Letonia, 12 WTA) nu a acceptat înfrângerea de la Miami, scor 3-6, 6-7(0) cu Shelby Rogers (SUA, 48 WTA), transmițându-i câteva cuvinte dure adversarei.
Jelena Ostapenko iese în evidență cu un alt gest controversat, la scurt timp după ce s-a dat în spectacol la meciul cu Simona Halep (România, 19 WTA), câștigat de letonă cu 2-6, 7-6(0), 6-0 în semifinale la Dubai.
Spre deosebire de turneul din Emiratele Arabe Unite, pe care l-a și câștigat, Ostapenko a jucat slab atât la Indian Wells, cât și la Miami, fiind învinsă de Rogers în turul secund la ambele competiții din cadrul „Sunshine Double”.
După ce a pierdut duelul cu Shelby Rogers, vineri seară, Jelena Ostapenko a pus înfrângerea pe seama arbitrajului! Ostapenko chiar i-a reproșat americanceni, în momentul în care s-au întâlnit la fileu pentru tradiționalul salut, că a fost avantajată de deciziile arbitrului.
a little Ostapenko Rogers post-match drama 🥶 ice cold handshake (and a few words) at the net pic.twitter.com/JJQsb1vGIO — Ryan (@Some1NamedRyan) March 25, 2022
a little Ostapenko Rogers post-match drama 🥶 ice cold handshake (and a few words) at the net pic.twitter.com/JJQsb1vGIO
— Ryan (@Some1NamedRyan) March 25, 2022
Reacția letonei este una cu atât mai bizară cu cât la Miami este arbitraj electronic: mașina are ultimul cuvânt, iar arbitrul de scaun se mărginește doar la a anunța scorul.
Aceasta nu a fost singura reacție controversată a Jelenei Ostapenko în sezonul 2022! La întâlnirea cu Simona Halep de la Dubai, Jelena Ostapenko a fost surprinsă, la scorul de 2-6, 7-6(0), 5-0, în timp ce se amuza copios înainte de a închide meciul cu românca! După ce a râs în hohote, Jelena i-a aruncat o privire ironică Simonei.
Halep consideră că Ostapenko are un caracter care lasă de dorit: „Nu știu ce declarații și ce reacții”, a spus inițial Simona, iar apoi a tras concluzia: „Arată foarte mult caracterul ei și cam atât aș putea să spun”, a fost comentariul sugestiv al jucătoarei noastre, după confruntarea cu Jelena Ostapenko de la Dubai.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER