Helmuth Duckadam, legendarul portar al Stelei, care în finala Cupei Campionilor Europeni disputată la Sevilla, în 1986, contra Barcelonei, a apărat patru lovituri consecutive de la 11 metri, împlinește azi 1 aprilie, 63 de ani.
Duckadam a evoluat în 133 de meciuri pe prima scenă, are două prezenţe la naţională şi 11 în cupele europene. A câştigat un titlu de campion şi o cupă a României (1985) şi Cupa Campionilor Europeni (1986).
A fost desemnat cel mai bun fotbalist român al anului în 1986, fiind menţionat şi în revista „France Football”.
La rugămintea Prosport el a povestit sau și-a reamintit câteva lucruri mai puțin cunoscute ori mediatizate de către presă.
1. „Toată lumea știe că eu am purtat mustață. În urmă cu câțiva ani am făcut un pariu, care ținea de câștigarea campionatului de către Steaua. Am zis că dacă echipa câștigă campionatul eu îmi tai mustața. Așa s-a și întâmplat. În schimb, băieții și-au lăsat ei mustăți”, a spus Duckadam.
2. „Când am împlinit vârsta de 50 de ani, fiica mea cea mare, Brigitte, care locuiește în America, a venit să mă vadă. Acum, de Paște, ea va reveni împreună cu nepotul meu, pe care nu am avut niciodată posibilitatea să-l strâng în brate. Surpriza a fost pusă la punct împreună cu soția mea, Alexandra”, a precizat Duckadam.
3. La puțin timp după câștigarea Cupei Campionilor, echipa Steaua a făcut o vizită la întreprinderea Electronica din București. „Ni s-a spus că putem cumpăra un televizor color, din banii noștri. Acolo erau și foarte multe doamne și domnișoare care doreau autografe. Unele, mai non conformiste doreau sa le semnez pe tricou, în dreptul pieptului.
Cum era foarte cald afară, multe dintre ele nu purtau sutiene… Așa că vă dați seama ce senzație am trăit. Și tot acolo am mai avut parte un moment amuzant. La intrare, portarul mi-a zis: „Salut, colega”. Anumite persoane l-au certat un pic că-și permite să vorbească așa cu mine. Dar replica lui a fost genială: „Păi, care-i problema, nu suntem amândoi portari?”
4. Chiar dacă se îmbracă mai mult sport sau casual, Duckadam are și foarte multe ținute elegante. Multe dintre ele sunt personalizate, fiind realizate de un creator de modă din România.
5. În timpul liber, legendarul portar al Stelei este pasionat de pescuit și grădinărit. „Îmi place foarte mult să merg la pescuit. Mă relaxează. Ca și grădinăritul”, a adăugat el.
6. La puțin timp, după câștigarea Cupei Campionilor Europeni, Duckadam i-a făcut cadou, echipamentul de joc, mai puțin mănușile, din acel meci de la Sevilla, lui Iorgos Vardinoianis, un amator grec implicat în fotbalul elen.
„Dânsul ne-a invitat pe toți, cu familiile, într-o vacanță în Grecia. Atunci i-am oferit echipamentul meu”, a mai povestit Duckadam.
7. În copilărie, ori de câte ori venea ziua lui și trebuia să meargă la școală, lui Helmuth Duckadam i se făcea rușine. „Mă rușinam pentru că ziua mea de naștere coincide cu ziua păcăleli și arunci colegii nu uitau să-mi amintească acest lucru”, a mai declarat el.
Fostul mare portar de fotbal al formaţiei Steaua Bucureşti, Helmut Duckadam, supranumit „Eroul de la Sevilla”, s-a născut în localitatea Semlac, judeţul Arad, la 1 aprilie 1959. A început să joace fotbal în 1975, la Gloria din Arad. Până în 1983, când s-a transferat la Steaua Bucureşti, a mai evoluat la UTA (1977 şi 1978-1983) şi Constructorul Arad (1977-1978).
Câştigător la „Loteria Vizelor” organizată de ambasada americană la Bucureşti, Helmuth Duckadam a emigrat în SUA, în 2003, dar a revenit în scurt timp în ţară. În 2004 a devenit membru al Partidului Noua Generaţie (PNG). A îndeplinit funcţiile de vicepreşedinte al PNG şi preşedinte al filialei judeţene Arad.
La 25 martie 2008, Duckadam a fost decorat de Preşedinţia României cu Ordinul „Meritul Sportiv” pentru rolul avut în câştigarea Cupei Campionilor Europeni de către Steaua, în 1986.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER