Toni Petrea, antrenorul echipei FCSB, a susținut o conferință de presă premergătoare meciului cu Universitatea Craiova și a vorbit, printre altele, despre revenirea lui Octavian Popescu de la echipa națională.
Partida fintre FCSB și Universitatea Craiova se va disputa duminică, 3 aprilie, de la ora 20:30, în cadrul etapei a treia din play-off-ul Ligii 1, pe Arena Națională din București.
Atacantul în vârstă de 19 ani al lui FCSB a debutat în meciul amical dintre România și Grecia, scor 0-1, și a jucat și în cel cu Israel, scor 2-2, sub comand alui Edi Iordănescu, fostul antrenor al roș-albaștrilor.
Gigi Becali, patronul lui FCSB, este de părere că Octavian Popescu ar trebui să fie titular la echipa națională. După ce această reacție a fost făcută publică și Octavian Popescu s-a întors, între timp, la echipa de club, Toni Petrea susține că fotbalistul a revenit cu un moral bun și deloc afectat de declarațiile apărute în presă.
„Octavian Popescu a venit cu un moral bun, a fost o experienţă nouă pentru el, debutul lui la echipa naţională, e foarte entuziasmat şi sper să se vadă asta şi în exprimarea lui pe teren, mâine.
Pentru el, faptul că a jucat mai puţin acum nu trebuie conteze. Important e că a luat un prim contact cu ce se întâmplă la prima echipă, la lotul naţional şi, uşor, uşor, să se integreze acolo dacă va mai fi chemat.
Nu am simţit nevoia (n.r. să discute cu Tavi Popescu, după ce Gigi Becali a declarat că a jucat prea puţin la naţională), pentru că nu l-am văzut afectat, nu l-am văzut abătut de ceva, chiar a venit cu un moral foarte bun, cu entuziasm, foarte bine”, a spus Toni Petrea, la conferința de presă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER