Stadionul Dinamo va fi pus la pământ cel târziu în luna august pentru a face loc noii arene din Șos. Ștefan cel Mare.
Dinamoviștii stau cu sufletul la gură în această ultimă parte a sezonului, când elevii lui Dușan Uhrin încearcă, pe ultima sută de metri, salvarea directă de la retrogradare. Suporterii formației din Șos. Ștefan cel Mare primesc, însă, și vești bune. O arenă modernă urmează să o înlocuiască pe cea unde evoluează în prezent Gabi Torje&Co.
Fostul președinte al clubului alb-roșu, Constantin Anghelache, a anunțat că buldozerele vor intra în Complexul Sportiv Dinamo în această vară, nu mai târziu de luna august.
Stadionul Dinamo va fi demolat în această vară pentru a face loc unei arene moderne, demnă de tradiția formației din București. Buldozerele vor intra în complexul din Șos. Ștefan cel Mare peste numai câteva luni, conform fostului președinte al Consiliului de Administrație, Constantin Anghelache.
„Construcția stadionului începe în vară. În mod cert acum, cel târziu în august începe demolarea stadionului. Sunt fondurile aprobate, studiul de fezabilitate e pus la punct. Urmează să se dea comunicat cu începerea construcției noului stadion, pe amprenta actualului, cu respectarea anumitor pași. Lucrurile se vor întâmpla.
Eu v-am spus, acest club se va transforma foarte rapid într-o atracție deosebită când va intra primul tăvălug pe stadion și când se va construi altul”, a declarat Constantin Anghelache, potrivit GSP.
Fostul oficial dinamovist spune că împreună cu Mircea Lucescu a conceput, la începutul anilor ’90, un proiect special pentru noul stadion al „câinilor”. Constantin Anghelache este de părere că acesta este în continuare de actualitate, astfel că ar trebui respectat.
„Ar trebui să se respecte proiectul pe care-l aveam în 1990, atunci când, împreună cu Mircea Lucescu, am vrut să facem «Dinarom» (n.r. – o societate mixtă, alcătuită dintr-un capital 50% românesc și 50% italienesc).
Aveam proiect de construcție a stadionului, urma să-l facem cu italienii. În construcția arenei, prevedeam spații comerciale de jur împrejurul tribunelor. Ieșeau vreo 100.000 de metri pătrați, ceea ce înseamnă o mare bogăție a acestui club, fiind în centrul orașului. Dacă ar avea această suprafață frumos construită și aranjată pentru spații comerciale, acestea pot fi închiriate. Imaginați-vă că ar deveni un punct de atracție”, a mai spus Constantin Anghelache.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER