Bănel Nicoliță (37 de ani) a vorbit despre o posibilă revenire în Liga 1 și a dezvăluit că i-ar trebui trei luni ca să se pună la punct cu pregătirea fizică.
Bănel Nicoliță și-a pus ghetele-n cui de o bună perioadă de timp, dar crede că ar putea să facă față în Liga 1 fără probleme, dar ar avea nevoie de pregătire.
Fostul internațional român este de părere că fotbalul din România nu este la un nivel foarte ridicat, iar acest lucru i-ar permite să joace chiar dacă are 37 de ani. Totodată, Bănel susține că sunt foarte mulți foști coechipieri de ai săi care ar putea să își pună din nou ghetele-n picioare.
Fostul fotbalist de la FCSB recunoaște că nu mai are viteza care l-a consacrat, dar că poate veni „din urmă cu o viteză atât de mare încât nici nu îți dai seama”.
„Dacă mă pregătesc trei luni de zile, joc lejer! La ce fotbal avem noi în România, sincer! Şi sunt mulţi foşti colegi de-ai mei care pot să joace la Liga 1. Nu vreau să vorbesc urât, eu spun ce pot eu şi cei din generaţia mea.
Acum, da (n.red. dacă îl depăşeşte cineva la capitolul viteză)! Dar pot să vin din urmă cu o viteză atât de mare încât nici nu îţi dai seama. Dacă mă pregătesc trei luni de zile, dar să mă pregătesc”, a declarat Bănel Nicoliță la AS.ro.
Bănel Nicoliță (37 de ani) s-a retras din fotbal de la CS Făurei, iar înainte a jucat pentru echipe precum Aris Limassol, ASA Târgu Mureș, FC Viitorul, Saint Etienne, FC Nantes, FCSB, FC Timișoara și Dacia Unirea Brăila.
Gigi Becali l-a cumpărat pe Bănel Nicoliță de la FC Timișoara în ianuarie 2005 pentru 350.000 de euro, iar în august 2011 l-a vândut la Saint Etienne în schimbul sumei de 700.000 de euro. În tricoul vicecampioanei României, Bănel a jucat în 263 de meciuri, a dat 35 de goluri și 42 de asisturi.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER