ProSport vă prezintă imagini unice cu echipa Romaniei la puțin timp dupa terminarea conferinței de presă susținută de Mihaela Buzărnescu și Horia Tecău la finalul zilei de baraj, după care Polonia conduce cu 2-0.
Irina Begu a fost purtată pe brațe de Andreea Mitu pentru ca apoi acestea să stea îmbrâțișate în emoția momentului de atașament, emoție și devotament spre admirația întregii delegații: antrenori, kinetoterapeut, sparring-partner, medic, preparator fizic.
Extenuată după 5 săptămâni de turnee în America de Nord (Indian Wells, Miami, Charleston), cu suprafețe și condiții de joc radical diferite, Irina Begu a fost singura jucătoare de top din România care nu a spus „NU” unei naționale de Fed Cup cutremurată de o conjunctură unică în istoria echipei.
Simona Halep și Jaqueline Cristian sunt în recuperare dupa accidentari sau interventii chirurgicale, Sorana Cîrstea – retrasă din selectionată, Gabriela Ruse – nerefăcută după pneumonie și Covid, care au provocat identificarea unei forme de miocardită (inflamație la nivelul inimii-dureri în piept, dificultăti de respiratie și senzația ca inima bate prea repede).
Forțată de “boala sărutului” (mononucleoza infecționasă care i-a provocat afecțiuni ale glandei tiroide) să revină abia după trei ani de absență în naționala de „Cupa Federatiei”, Begu a resimțit povara unei responsabilități uriașe dublată de debutul lui Horia Tecău în postura de căpitan-nejucător:
Au fost dificultăți de acomodare cu atmosfera nu intotdeauna obisnuita indusa de o partida capitala ? A fost un început de meci mai lent, nu neapărat delicat, lent dar, mă bucur că în setul al doilea am început să mă regăsesc. Am început să îmi găsesc ritmul. Ținând cont că am jucat ultimul turneu pe zgură, mișcările în teren sunt diferite. Am încercat să lupt, cât am putut de mult. Mă bucur că am reușit, începând cu setul al doilea, să servesc mai bine și, oarecum, să îmi câștig avantajul cu prima minge
Un set secund cu care ai relansat meciul chiar dacă ai comis 6 duble greșeli… Am încercat să îmi găsesc ritmul la serviciu. Practic am incercat sa servesc mai mult cu “primul”, sa fiu mai agresivă, să cresc viteza la primul serviciu astfel incat a doua minge sa imi vina mai usoara si, de acolo, sa imi construiesc și să-mi deschid eu terenul. Prcatic asta am încercat să îmi ridic procentajul și am reuțit în multe momente. Îmi pare rău că, în setul al treilea n-am reușit să îmi iau ghemul acela la 1-1. Mă gândesc că situația ar fi stat un pic diferit dacă reușeam să îmi iau acel ghem”
În decisiv, la 1-1, a fost un moment de cotitură acea “scurtă”, jucată și ratată, la 40-30…
Nu știu, neapărat, cotitură, dar a fost un moment important și îmi pare rău că nu am putut să îmi au acel ghem. Cu siguranță încrederea mea ar fi crescut și aș fi fost mult mai agresivă în ghemul următor. Acela a fost momentul, mi-a scăpat un pic!
Emoțional, te așteptai să joci, chiar și în deplasare, cu mai mulți români în tribună ? De-a lungul carierei am avut această onoare să merg în fiecare colț al lumii unde să vină mulți români să ne susțină. La Fed Cup am fost obișnuită, fie că am jucat în Cehia, fie că am jucat în Canada, să fie extrem de mulți români și să ne susțină. Așa că am multe amintiri foarte plăcute și cu siguranță le voi păstra pentru mine
Ce tactică adopți împotriva unei jucătoare ca Linette ? Citești limbajul corpului, anticipezi traiectoria mingii astfel încât să te pozitionezi în teren in functie de dinamica impusă de săritura acesteia si mai ales de adâncimea ei. Deplasarea nu este necesară numai înainte și înapoi ci și în lateral mai ales când poloneza genera top-spin care determina o săritură a mingii: Irina nu numai că era pusă în defensivă dar era obligată să se retragă mult înapoia liniei de fund, unde, de cele mai multe ori, în schimburile de departajare, a fost fixată sau forțată să riște cu lovituri la “limita out-ului”. Este nevoie de sincronizare perfectă între traiectoria mingii și cea a rachetei.
Nu m-am resimțit fizic neapărat, a fost un moment însă când mi-au trecut anumite gânduri. Eu sunt mândră de ce am reușit să fac în toți acești ani. Am venit și am fost un om de echipă, am încercat să dau tot ce am mai bun pentru meciurile de Fed Cup. Mulțumită că am reușit să trăiesc niște momente extraordinare. Nu o să uit niciodată meciurile de la Fed Cup, cele de la Cluj, cele de la Rouen, din Franța, meciul din Cehia. Sunt amintiri care vor rămâne și vor face parte din cariera mea. Acesta a fost un meci un pic diferit pentru că nu au fost atât de mulți români în tribune, cum eram obișnuită. Per total au fost niște ani extraordinari și rămân cu amintirile acestea
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER