Octavian Popescu (19 ani) este comparat cu Cristiano Ronaldo de Nuno Claro, portughezul care a câștigat 8 trofee cu CFR Cluj.
Nuno Claro (45 de ani) l-a analizat pe Octavian Popescu înaintea derby-ului dintre CFR Cluj și FCSB, iar lusitanul nu s-a ferit să îl compare pe fotbalistul lui Gigi Becali cu starul lui Manchester City.
Nuno Claro i-a lăudat pe Tavi Popescu, Florin Tănase și Darius Olaru înaintea derby-ului din „Gruia”, însă este de părere că fotbalistul în vârstă de 19 ani care se află pe lista lui Benfica Lisabona „are un profil diferit față de ceilalți jucători”.
Totodată, Nuno Claro crede că Octavian Popescu se aseamănă cu Cristiano Rolando din perioada în care fotbalistul lui Manchester City era de vârsta lui. Totodată, Nuno Claro îl sfătuiește pe Gigi Becali să îl vândă pe internaționalul român cât mai repede pentru ca tânărul jucător „să-și dezvolte și fizicul”.
„FCSB are trei jucători care pot să fie decisivi: Popescu, Tănase și Olaru. Pentru mine, e păcat că Octavian Popescu încă mai e în România. E cel mai talentat jucător, are un profil diferit față de ceilalți jucători.
Dacă mai rămâne un an, doi ani aici, o să se piardă, va fi un talent pierdut. Popescu este precum Cristiano Ronaldo când a început. La fizic, la tot. Acum trebuie să fie lucrat. E un jucător care are un mare viitor în față. Trebuie să meargă în alt campionat, unde poate să-și dezvolte și fizicul. N-am văzut până acum în România un jucător ca el”, a spus Nuno Claro, pentru Digi Sport.
Nuno Claro a jucat pentru CFR Cluj în perioada iulie 2007 – iulie 2013, iar în tricoul campioanei Românniei a jucat în 98 de meciuri. Alături de formația din Gruia a câștigat 3 titluri (2007-2008, 2009-2010, 2011-2012), trei Cupe ale României (2007-2008, 2008-2009 și 2009-2010) și două Supercupe ( 2009-2010 și 2010 – 2011).
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER