Rapidul lui Adi Mutu a câștigat în această seară meciul cu Gaz Metan 8-0, iar tot stadionul i-a scandat numele și i-a cerut imperativ să înjure rivalii tradiționali. Antrenorul a dat o dovadă de maturitate, și-a păstrat calmul și a evitat momentul. Nu mulți antrenori ar rata ocazia să se pună bine cu una dintre cele mai exigente galerii din România. Mutu vrea să muncească și să îi fie apreciată munca. Nimic în plus. Iar pentru asta merită tot respectul. Dar haideți să ne amintim ce a însemnat venirea ”Briliantului” în Giulești.
N-a fost privită cu ochi buni numirea lui Adrian Mutu pe banca tehnică a Rapidului. Suporterii au strâmbat din nas: ”e dinamovist. Ce să facă la noi?”. Gloriile vișinii au defulat cu toată forța: ”ce rușine! Se inaugurează noul Giulești cu un antrenor care nu știe ce înseamnă Rapid”.
Mutu a jucat pentru Dinamo jumătatea sezonului 1998/1999 și prima parte a stagiunii 1999/2000. A mai bifat în România tricourile lui FC Argeș, unde a început fotbalul, și Petrolul, pe final de carieră. A urmat plecarea la Inter și nu mai are rost să detaliem ce a urmat pentru că știe toată lumea.
Contestatarii au avut dreptate. Mutu nu știe ce înseamnă Rapid. Dar contează oare atât de mult acest detaliu? ”Briliantul” începe ușor, ușor să arate că nu contează atât de mult.
Toată cariera de jucător a performat atunci când șansele și oamenii au fost împotriva lui. Când i s-a spus că este terminat, a revenit mai puternic. Când i s-a spus că nu poate face, a făcut ce nu se aștepta nimeni. Asta se întâmplă și acum.
Ajuns la 43 de ani, Mutu nu mai este copilul teribil care rupea porțile cu goluri, dar și sprițurile. Mutu este acum un bărbat matur care continuă să lupte împotriva sorților care se împotrivesc. Dar cu alt stil. Cu altă maturitate. A adunat la Rapid șase victorii în tot atâtea meciuri, este pe primul loc în play-out, iar echipa lui are un golaveraj de 17:1 în play-out.
Cifrele arată foarte bine, e adevărat. Dar nu cred că merită prea multe aplauze pentru asta. E datoria lui de antrenor și de fost mare internațional să dea tot ce are mai bun la echipele care îl angajează.
Cred însă că Mutu merită aplauze pentru decența pe care o arată. Chemat de galeria Rapidului să scandeze, împotriva rivalei tradiționale, Steaua, ma rog, de fapt, să înjure, antrenorul a evitat elegant momentul.
Noul Giulești a duduit de: ”Mutu! Mutu! Mutu!”, iar suporterii au așteptat momentul în care acesta să vină și să înjure echipa roș-albastră, așa cum este tradiția vișinie. Câți antrenori români ar fi refuzat această oportunitate de a se pune bine cu fanaticii suporteri rapidiști? Nu cred că mulți. Alții ar fi profitat de context și ar fi făcut tot ce cere galeria, doar doar să fie acceptați de ultrași. Și ce moment mai bun să fie dacă nu după un meci câștigat cu 8-0?
Mutu arată tuturor că începe să fie un antrenor care contează, dar mai important, cred că Mutu vine cu o nouă mentalitate. Cea a profesionalismului și a respectului reciproc, și nu a fariseismului și falsului fanatism.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER