Universitatea Craiova a pierdut prima manşă a semifinalei Cupei României, scor 1-2, cu Sepsi OSK, şi deţinătoarea trofeului porneşte cu şansa a doua la calificare, înaintea returului din Bănie. Atât suporterii, cât şi jucătorii olteni au acuzat absenţa de pe banca tehnică a antrenorului principal, Laurenţiu Reghecampf, care a fost suspendat, după ce a primit cartonaş roşu în repriza secundă a partidei de la Ovidiu, într-un moment în care echipa sa conducea cu 3-0.
„Reghe” a stat în tribune la Sf. Gheorghe, alături de Marian Copilu şi „protejatul”acestuia, Paul Pintilie, iar echipa sa a făcut unul dintre cele mai slabe jocuri de anul acesta, deşi pentru Universitatea Craiova era cel mai important meci al acestui sezon. Formaţia din Bănie a fost ghidată de pe bancă de secundul Viorel Dinu, aşa cum se va întâmpla şi luni, în meciul de campionat de la Piteşti, cu FC Argeş.
„A fost foarte greu fără Reghecampf pe bancă, ştia să ne împingă de la spate, știa ce să ne zică, dar în meciul următor va fi bine” a spus Andrei Ivan, neştiind probabil că Reghecampf va absenta şi la meciul de la Piteşti, din campionat.
„Cât de prost să fii sa înjuri arbitru la 3-0 să iei 2 etape de suspendare și să stai ca prostu în tribună și agaricii ăștia care se cred vedete să nu joace nimic?” au izbucnit fanii pe paginile de socializare ale clubului din Bănie.
Laurenţiu Reghecampf a recunoscut că a reacţionat „ca un amator” la Ovidiu, într-un moment în care soarta partidei era decisă şi urmau jocuri extrem de importante.
„O fază de amator din partea mea, sincer! La 3-0, fault pentru noi, i-am reproșat faza dinainte, când în loc să ne dea mingea, a lăsat avantaj pentru Farul. Îmi cer scuze pe această cale și pentru Cătălin, este un arbitru care știe să gestioneze fazele astea. Din partea mea, o fază de amator, sincer nu trebuia să se întâmple asta, probabil mă voi pedepsi singur. Îmi voi găsi o pedeapsă”, a declarat Laurenţiu Reghecampf, după meciul de la Ovidiu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER