Gheorghe Tadici, scrisoare deschisă împotriva lui Alexandru Dedu, înainte de alegerile FRH: „Am ajuns să ne bucurăm că am surclasat națiuni din lumea a patra!”. Soluțiile propuse de către antrenor

Gheorghe Tadici, scrisoare deschisă împotriva lui Alexandru Dedu, înainte de alegerile FRH: „Am ajuns să ne bucurăm că am surclasat națiuni din lumea a patra!”. Soluțiile propuse de către antrenor
  • Publicat:

Gheorghe Tadici (70 de ani), antrenorul echipei HC Zalău, a redactat o scrisoare deschisă adresată toți iubitorilor handbalului românesc, înainte de alegerile pentru șefia Federației Române de Handbal, la care candidează din nou și Alexandru Dedu, președintele contestat de mulți.

Alegerile pentru noua conducere a Federației Române de Handbal vor avea loc pe 28 aprilie 2022.

Împotriva actualului președinte Alexandru Dedu, candidează Bogdan Voina, fiul fostului mare handbalist Radu Voina, Constantin Din și Maximilian Gavrilă.

Gheorghe Tadici, scrisoare deschisă împotriva lui Alexandru Dedu, înainte de alegerile FRH

„Handbalul feminin românesc se apropie de finalul unei noi campanii de calificare la un Campionat European. După foarte mulți ani, avem emoții pentru obținerea calificării. Evoluția echipei în aceste calificări, coroborată cu evoluția de la ultimul Campionat Mondial ne arată cam pe unde suntem în handbalul mondial. În ultimii 4 ani am făcut numeroase declarații prin care am încercat să trag un semnal de alarmă, astfel încât handbalul feminin românesc să nu aibă soarta handbalului masculin. Din păcate, nu am fost luat în seamă.

La 70 de ani, pot să spun că Gheorghe Tadici nu mai are nimic de demostrat în handbalul românesc și nu lupt pentru o miză personală. Vă adresez această scrisoare deschisă pentru că am sesizat că sunt mulți oameni din handbal care conștientizează declinul în care ne aflăm dar evită să spună lucrurilor pe nume de teama unor eventuale consecințe.
Din păcate, cei care răspund de soarta handbalului românesc ne spun că „echipa progresează” și se declară „mulțumiți”.

Din punctul meu de vedere, cea mai mare problemă nu este că am terminat pe locul 13 un Campionat Mondial sau că avem emoții pentru o calificare la Campionatul European. Problema noastră este că cei care conduc destinele handbalului par să nu își dea seama că ne aflăm într-un declin continuu și că trebuie să luăm măsuri.

Am ajuns să ne bucurăm că am surclasat națiuni din lumea a patra a handbalului feminin și să ne facem un titlu de glorie că am ținut piept pentru câteva minute unor echipe de top.
Dacă nu conștientizăm că am ajuns foarte, foarte jos și dacă nu vom lua urgent măsuri, cu siguranță declinul va continua.

Avem o Ligă Națională în care se plătesc salarii regești din bani publici. Este foarte bine că autoritățile publice locale investesc în handbal, dar aceste investiții trebuie orientate și către interesul public al dezvoltării handbalului românesc. Consider că în această direcție se impune intervenția F.R.H., prin adoptarea unor măsuri care să urmărească implicarea cluburilor în creșterea și promovarea tinerelor jucătoare românce.

De o bună perioadă de timp, am propus luarea unor măsuri concrete, care consider că pot contribui la redresarea handbalului feminin românesc:

1) – înscrierea în raportul de joc la Liga Națională Feminin a minimum 8 jucătoare de cetățenie română la fiecare joc;

2) – echipele din Liga Națională Feminin să aibă permanent în teren 3-4 jucătoare de cetățenie română;

3) – folosirea ÎN FIECARE JOC la Liga Națională a unei jucătoare U21 minim 15 minute și a unei jucătoare U23 minim 30 minute.

Aceste propuneri au fost susținute cu argumente pe care nimeni nu le-a combătut. Din păcate, în mod inexplicabil, conducerea FRH a refuzat discutarea lor în Consiliul de administrație și chiar în Adunarea generală a FRH. Doar 3-4 colegi au susținut discutarea acestor propuneri (vicepreședintele Sorin Dinu, Remus Drăgănescu, Alexandru Teuțan și Doru Manea).

În data de 26.03.2021, în ședința Consiliului de Administrație, președintele Alexandru Dedu a susținut că „nu este apanajul C.A. pentru a discuta aceste propuneri” și că ele ar trebui discutate în comisia tehnică de senioare. Menționez că pentru handbalul masculin au fost luate măsuri similare în C.A., fără să fie invocată necesitatea consultării comisiei tehnice de seniori (8 jucători români în raportul de joc, cu 2 permanent în teren).

Prin adresa înregistrată sub nr.1112/09.04.2021, H.C. Zalău a solicitat introducerea pe ordinea de zi a Adunării generale din 26.04.2021 a propunerilor de mai sus, dar solicitarea a fost ignorată.

În data de 02.11.2021 a avut loc o ședința a Comisiei Tehnice Senioare, dar nu au fost puse pe ordinea de zi propunerile pe care le-am făcut. În cadrul ședinței, am provocat totuși o discuție pe marginea lor și cei prezenți au susținut utilitatea unor asemenea măsuri.
Numai că dl Dedu, care a condus toate ședințele Comisiei Tehnice, s-a opus luării unei decizii, susținând că „urmează în februarie 2022 alegerile pentru președenția FRH și luarea unei decizii ar fi puțin pripită pentru că propunerile se pot regăsi în programul candidaților”!!!!

Nu mai putem justifica la nesfârșit lipsa rezultatelor la nivel de senioare, invocând carențele cu care sportivele ar veni de la junioare. Din fericire, încă mai avem antrenori pasionați și dedicați la nivel de junioare. Trebuie să contribuim însă cu toții la creșterea și progresul tinerelor jucătoare românce.
Este inacceptabil ca un antrenor din Liga Națională să introducă în teren în mod formal, pentru 3-4 secunde, o jucătoare U21, doar pentru a bifa 1 minut de joc. Asta dovedește o lipsă totală de respect pentru handbalul românesc, care îi oferă un loc de muncă.
Este inacceptabil să fi antrenor de lot și clubul tău să plătească o penalizare de 50.000 lei pentru că nu ai folosit jucătoare U21 și U23, conform regulamentului.
Este inacceptabil să fi antrenor la lot și să nu poți selecționa de la echipa ta de club decât o singură jucătoare.

Dacă fiecare dintre cele 4-5 echipe românești de top care joacă în cupele europene ar avea în componență măcar 3-4 jucătoare românce din lotul național, rezultatele echipei naționale ar fi cu siguranță mult mai bune.
Fiecare club trebuie să facă mult mai mult decât să posteze cu mândrie pe rețelele de socializare succesele obținute la echipele naționale de jucătoarele străine pe care le au în lot.

Dacă nu ne trezim și nu vom lua urgent măsuri, handbalul feminin românesc va ajunge să nu mai conteze în Europa”, a transmis Gheorghe Tadici.

Andreea Visu / Autor
Pasiunea pentru fotbal este o moștenire de familie, astfel că drumul către jurnalismul sportiv a venit natural. A intrat în presă în anul 2016, la IlfovSport. A început să scrie despre ligile inferioare și ușor-ușor a promovat la Revista IlfovSport, denumită ulterior 100% Sport. A lucrat ... citește mai mult
Daniel Nazare / Autor
Peste 25 de ani de experiență în presa sportivă. A debutat ca jurnalist în 1997, în primul an de facultate, fiind redactor la ziarul ZIUA care avea, la acea vreme, un supliment de 4 pagini dedicat sportului. Apoi s-a transferat la Sportul Românesc, Evenimentul Zilei, ProSport (reporter special ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING! Doliu în trupa Proconsul! A murit Vali Petricenco
BREAKING! Doliu în trupa Proconsul! A murit Vali Petricenco
E scandal după ”lupta secolului”, Fury – Usyk! ”O mizerie absolută!”
E scandal după ”lupta secolului”, Fury – Usyk! ”O mizerie absolută!”
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar 5 kilometri până ajungea acasă?! Nu el ar fi trebuit să fie la volanul mașinii în noaptea tragediei
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar…
Horațiu Moldovan, spre Serie A! Serie impresionantă a lui Sassuolo, care defilează cu românul în poartă
Horațiu Moldovan, spre Serie A! Serie impresionantă a lui Sassuolo, care defilează cu românul în poartă
Andrei Ivan şi-ar putea face bagajele şi ar putea pleca de la Universitatea Craiova! Clubul cu care poate semna în această iarnă
Andrei Ivan şi-ar putea face bagajele şi ar putea pleca de la Universitatea Craiova! Clubul cu care poate semna în…
Gâlcă a câştigat din nou cu Craiova, dar a recunoscut:
Gâlcă a câştigat din nou cu Craiova, dar a recunoscut: "Presiunea rămâne. Există posibilitatea de a nu rămâne"
Singurul fruct care înlocuiește băuturile energizante. Se găsește în toate magazinele din România și 1 kg costă 7 lei
Singurul fruct care înlocuiește băuturile energizante. Se găsește în toate magazinele din România și 1 kg costă 7 lei
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur:  - Sunt ăla cu 3 dorințe!
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur: - Sunt ăla cu 3 dorințe!
Comuna de lângă Timişoara care vrea să concureze cu marile oraşe: 2 milioane de beculeţe luminează localitatea de sărbători.
Comuna de lângă Timişoara care vrea să concureze cu marile oraşe: 2 milioane de beculeţe luminează localitatea de sărbători. "Este…
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
Românul care a câştigat aproape 1 milion de euro în mai puţin de o săptămână! Viaţa i s-a schimbat complet
Românul care a câştigat aproape 1 milion de euro în mai puţin de o săptămână! Viaţa i s-a schimbat complet
Cuplul BOMBĂ al finalului de an! Vedeta PRO TV s-a combinat cu un coleg
Cuplul BOMBĂ al finalului de an! Vedeta PRO TV s-a combinat cu un coleg
Elena Udrea n-a mai rezistat. Anunț chiar din spatele gratiilor: Adio, dar rămân cu tine...
Elena Udrea n-a mai rezistat. Anunț chiar din spatele gratiilor: Adio, dar rămân cu tine...
El este André, băiețelul de 9 ani ucis în atentatul din târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania. Mesajul sfâșietor al mamei sale
El este André, băiețelul de 9 ani ucis în atentatul din târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania. Mesajul sfâșietor al…
Din nou doliu în muzica românească! Artistul a murit înainte de Crăciun
Din nou doliu în muzica românească! Artistul a murit înainte de Crăciun
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea TikTok în urma alegerilor prezidenţiale
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea…
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
Adi Nartea, despre finalul de sezon Iubire cu parfum de lavandă și Crăciunul în familie. Ce tradiții respectă an de an | Exclusiv
Adi Nartea, despre finalul de sezon Iubire cu parfum de lavandă și Crăciunul în familie. Ce tradiții respectă an de…
×