„Mai degrabă îşi va întoarce Dunărea cursul îndărăpt”, spune Alexandru Lăpuşneanul în nuvela lui Negruzzi. Continuarea e la îndemâna fiecăruia dintre noi. Mai degrabă îşi va întoarce Dunărea cursul îndărăpt decât să dispară afişele cu „Atenţie, cade tencuiala” din România. Mai degrabă îşi va întoarce Dunărea cursul îndărăpt decât să mai atingem vreodată un sfert de finală la Cupa Mondială, aşa cum a făcut-o generaţia lui Hagi în 1994.
Mai degrabă îşi va întoarce Dunărea cursul îndărăpt decât să mai câştige o echipă românească Liga Campionilor, aşa cum a câştigat Steaua Cupa Campionilor în 1986.
Mai degrabă îşi va întoarce Dunărea cursul îndărăpt decât să nu se mai cânte „Aria calomniei” în Liga I. În fine, mai degrabă îşi va întoarce Dunărea cursul îndărăpt decât să nu mai avem echipe cu denumiri contrariant-bizare în forfota subterană a fotbalului mic.
Nici nu ştii de unde să începi când te apuci de recensământul caraghioslâcurilor identitare. Dacă înainte de 1989 sonoritatea muncitorească a unei denumiri ca Industria Sârmei Câmpia Turzii era impusă de partidul călăuzitor şi decident, acum, pe tărâmul deplinei permisivităţi, imaginaţia nu are limite. Orice giumbuşluc e îngăduit, mai cu seamă dacă provoacă frecări la ochi sau măcar ridicări din sprâncene.
Şi deşi unele echipe au fost dizolvate, lăsate de căruţă sau transformate în ansambluri de dansuri populare, farmecul secretat de rostirea numelui lor nu se va risipi în veci. Aşa stau lucrurile, de exemplu, cu defuncta Ambianţa Valea Ciorii, o combinaţie de neologism şi cotlon geografic prin care străvezi cutreierând o ceată de haiduci.
Sau cu Recolta Urzicuţa, o ambiţie rurală cu respiraţia întretăiată, al cărei slogan pare să fie „Iar luarăm bătaie” (a se recunoaşte aici un seducător subton doljean). Sau cu Chinejanca Chinezul Satchinez, o construcţie în a cărei identitate de brand cacofonia, repetiţia şi aliteraţia coexistă blajin. Sau cu teribilele AS Croaţia Clocotici, Star Corolla Movila Miresei ori Vulturii Vultureni.
Pe un alt palier locuiesc echipele cu denumiri care căpuşează impasibil nume de glorie din fotbal: Juventus Colentina (preschimbată în Daco-Getica după un mârâit juridic dinspre Piemont), Internazionale Măguri (mârâitul lombard fie n-a fost emis, fie n-a ajuns la urechile cuvenite), Arsenal Tunari, Atletico Sânger de Pădure şi altele. (Pe când Bayern Cochirleanca, Atalanta Bolvaşniţa şi Manchester Ardud?) Lângă ele pot fi cazate echipe în ale căror denumiri neaoşe străluceşte un diamant de import: Building Vânju Mare, Nuova Mamma Mia Becicherecu Mic, Nord Star Pomârla etc.
Ilustratele cu flori de câmp din fotbalul mic au doza de pitoresc pe care o imprimă confuzia de termeni şi de planuri. Spre deosebire de filmul lui Blaier, cele de aici pot fi numite ilustrate cu flori de tâmp, fiindcă naşul generic al acestor alcătuiri semirurale trece prin lume fără tresărire şi criterii.
E un fotbal cu pendulare între grotesc şi neplauzibil. Cu terenuri brăzdate în diagonală de sătenii care fac potecă scurtând drumul până la slujba de dimineaţă. Cu closete decupate la jumătate, în care cei aflaţi în exerciţiul micţiunii pot conversa dezinvolt pe diverse teme. Cu fotbalişti scoşi din teren cu roaba, fiindcă nu există targă. Cu arbitri care vin direct de la nuntă şi oficiază în chingile unei mahmureli pârdalnice, după ce se echipează în maşină şi descoperă că şi-au uitat cartonaşele.
Cu spectatori care asistă la meciuri sprijiniţi în bâte şi gata de represalii când echipa le e defavorizată. Acesta e mediul în care colegii de la Gazeta Sporturilor descoperă o nestemată cu un nume cât un roman latinoamerican din cancelariile realismului magic: Omerta Stoeneşti (şi meciul ei de pomină cu Săbărelul Ciocoveni). Uite, vezi? Abia asta înseamnă să fii mafiot. Fiindcă omertà (aşa, cu accent, nu ca în denumirea echipei) e un cuvânt care sintetizează cel mai important principiu al vieţii subalterne din ierarhiile Mafiei: cine e orb, surd şi tace trăieşte o mie de ani în pace. Găsiţi povestea şi în filmele lui Francis Ford Coppola, şi în romanele lui Mario Puzo.
Ba chiar şi în parodia cu pretenţii de alegeri după care 272 de cetăţeni vor trăi o mie de ani în pace. Fiindcă, vorba scenei filmate în Bar Vitelli din Savoca, „li s-a făcut o ofertă pe care n-au putut s-o refuze”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER