Dinamo a reușit să o învingă pe „lanterna roșie” a campionatului, Gaz Metan, scor 1-0, într-un meci disputat în cadrul etapei a șasea a play-out-ului Ligii 1.
Pe stadionul din Mediaș „câinii” s-au impus după golul marcat de către Carp, însă această victorie îi ajută pe dinamoviști doar pentru moral fiindcă nu se mai pot salva de la baraj.
Actualul jucător al celor de la Dinamo, Răzvan Grădinaru, și-a înfruntat foștii colegi alături de care a jucat în sezonul regulat. Mijlocașul „câinilor” a comentat despre jocul slab făcut de ambele echipe.
Răzvan Grădinaru a vorbit la finalul partidei despre problemele ambelor echipe pentru care a jucat în actuala ediție de Liga 1.
Mijlocașul se arată dezamăgit de desființarea formației medieșene, iar despre actuala sa echipă, Dinamo, spune că cel mai important în acest moment este formarea unui prim 11 pentru barajul contra formației de liga secundă.
„Este foarte important că am luat cele trei puncte.Acesta este fotbalul, Gaz Metan nu va mai exista. E păcat pentru că s-au pierdut bani aici, eu am pierdut bani aici. Este greu pentru ei, pentru că au o echipă plină de juniori.
Ne pare foarte rău că a fost doar 1-0. Acum ne pregătim de baraj mai mult fizic, dar în continuare spun este foarte rușinos să câștigi doar cu 1-0 la Mediaș. Ne axăm pe baraj, suntem ca și în cantonament. Ne-au mai rămas cele două meciuri importante”, a declarat Răzvan Grădinaru.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER