Prima apariție a lui Daniel Onoriu la TV, după ce a stat 55 de zile în comă: „Nu mă suportam gras! Aveam 114 kilograme înainte de operație”

Prima apariție a lui Daniel Onoriu la TV, după ce a stat 55 de zile în comă: „Nu mă suportam gras! Aveam 114 kilograme înainte de operație”
  • Publicat:

Daniel Onoriu, fostul pilot de raliuri, și-a făcut apariția public după ce a depășit în mare parte problemele de sănătate pe care le-a avut în ultima perioadă.

Acesta a făcut declarații despre medicii care aproape că l-au ucis, dar și despre kilogramele în plus pe care le avea.

La reîntoarcerea de la Istanbul, acolo unde a efectuat o operație de micșorare a stomacului, a început să se simtă rău și să vomite sânge.

Prima apariție a lui Daniel Onoriu la TV, după ce a stat 55 de zile în comă: „Nu mă suportam gras! Aveam 114 kilograme înainte de operație”

A ajuns de urgență la spitalul Floreasca din Capitală, unde a rămas internat până la începutul lui martie 2022.

„M-am lăsat de curse, aș fi vrut să mă reapuc anul ăsta, dar acuma nu mai pot. Fizic, abia pot să merg. Am fost de foarte multe ori în Turcia, spitalele sunt altfel decât la noi, dar uite că eu am avut ghinion. Cred că și-au dat seama că aveam probleme și au ascuns, ca să mă opereze, ca să îmi ia banii”, a declarat Onoriu la un pst tv, conform celor de la Wowbiz.

„Eu am avut 114 kilograme înainte de operație. Am avut prieteni care au avut și 140-150. Au făcut operație ca să slăbească. M-au încurajat.

Și am făcut operația și uite că, din toți oamenii pe care îi cunosc, tocmai mie mi s-a întâmplat să stau 55 de zile în comă și peste 100 de zile internat în spital.
Voiam eu, pentru mine, eu am fost sportiv, nu mă suportam gras, nu îmi plăcea de mine”, a explicat fostul pilot de raliuri.

Nu se știe dacă Daniel Onoriu îi dă în judecată pe medici

Pe 8 aprilie Daniel Onoriu a împlinit 44 de ani. A sărbătorit alături de prieteni acasă. În momentul de față nu are echilibru, nu poate merge singur și are nevoie de sprijin.

„Cadoul meu cel mai mare este viața, sănătatea. Mi-a cumpărat soția câte ceva, aștept să vină și musafirii. Mă simt mai bine. Nu perfect, dar măcar am început să merg. Nu am echilibru, asta este singura mare problemă acum. Dar, sper eu, se vor rezolva și aceste lucruri.

Acum mă bucur de ziua mea, am o terasă frumoasă aici, unde locuiesc, de vreo 150 de mp, e cam cât o curte. O să facem un grătărel, luăm masa în familie, cu apropiații” declarat pilotul, conform Fanatik.

Daniel Onoriu n-a oferit informații dacă îi va acționa în judecată pe medicii care au efectuat operația de micșorare a stomacului și care l-au băgat în comă 55 de zile și l-au ținut internat mai bine de trei luni.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Anunțul grecilor despre Răzvan Lucescu, la trei zile după PAOK – FCSB
Anunțul grecilor despre Răzvan Lucescu, la trei zile după PAOK – FCSB
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după „remontada” extraordinară reuşită de FCSB
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după…
Incredibil. Colţescu i-a recunoscut lui Claudiu Tudor că a greşit să anuleze golul Petrolului: ”A zis că poate s-a păcălit. O bătaie de joc!”
Incredibil. Colţescu i-a recunoscut lui Claudiu Tudor că a greşit să anuleze golul Petrolului: ”A zis că poate s-a păcălit.…
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească azi ziua de naştere
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească…
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a…
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
Ruptură totală între prinții Harry și William. S-a aflat ce a făcut de Meghan Markle
Ruptură totală între prinții Harry și William. S-a aflat ce a făcut de Meghan Markle
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise să îi aducă flori iubitei
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise…
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
×