Serena Williams (SUA, 40 de ani) nu vrea să mai audă de Patrick Mouratoglou (Franța, 51 de ani), după ce antrenorul francez a semnat un contract cu Simona Halep (România, 30 de ani)!
Serena Williams, cea mai titrată jucătoare de tenis din Era Open, a făcut un gest de necrezut pe rețelele de socializare față de Patrick Mouratoglou, omul care a pregătit-o timp de 10 ani!
Serena i-a dat unfollow pe Instagram lui Patrick, la nici o lună după ce francezul a fost cooptat în staff-ul Simonei! Atitudinea americancei îl va nedumeri, probabil, pe francezul care spera să mai colaboreze cu fosta sa elevă atunci când aceasta va reveni în circuit.
Nu mai există niciun dubiu că Serena Williams s-a ofuscat din cauza faptului că Patrick Mouratoglou a semnat cu Simona Halep, una dintre rivalele importante ale americancei din circuitul WTA! Atât Serena, cât și sora acesteia, Venus, au încetat să îl mai urmărească pe Patrick pe Instagram.
Este o ruptură totală între Serena Williams și Patrick Mouratoglou, după 10 ani în care francezul de origine greacă i-a fost mentor americancei. Mouratoglou a ajutat-o pe Williams să câștige 10 dintre cele 23 de titluri de Grand Slam pe care le are în palmares. Serena intenționează să revină pe teren la Wimbledon 2022, în perioada 27 iunie – 10 iulie.
Patrick Mouratoglou figurează în continuare, pe site-ul WTA, ca antrenor al Serenei Williams și doar colaborator al Simonei Halep, dar românca nu vrea să-i mai dea drumul francezului de origine greacă.
„Simo” a publicat numele lui Patrick Mouratoglou pe site-ul ei oficial, menționându-l drept antrenor principal pe omul care a lucrat 10 sezoane cu rivala ei, Serena Williams. După ce Patrick Moruatoglou întrerupt colaborarea cu Serena Williams pentru a o pregăti pe Simona Halep, românca pare hotărâtă să mute decisiv și să dezvolte o colaborare de lungă durată cu francezul.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER