Alexandru Dedu, în corzi! Unul dintre contracandidați aruncă bomba: „Cei care au avut cazare acum 4 ani la alegeri au găsit sub pernă câte 500 de euro”

Alexandru Dedu, în corzi! Unul dintre contracandidați aruncă bomba: „Cei care au avut cazare acum 4 ani la alegeri au găsit sub pernă câte 500 de euro
Meciul de handbal feminin dintre Romania si Polonia, din cadrul Trofeului Carpati 2017, vineri, 24 noiembrie 2017, la Craiova. © FOTO: Mircea Rosca / www.SportPictures.ro
  • Publicat:
  • Actualizat:

Maximilan Gavrilă, unul dintre candidații la șefia FR de Handbal, a fâcut declarații incendiare despre actuala administrație condusă de Alexandru Dedu. Actuala conducere ar fi mituit alegătorii acum patru ani.

La alegerile pentru preşedinţia acestui for, programate joi, şi-au depus dosarele patru candidaţi: Alexandru Dedu, Constantin Din, Maximilian Gavrilă şi Bogdan Voina.

Adunarea Generală de alegeri a Federaţiei Române de Handbal este programată la 28 aprilie, de la ora 11:00, la Hotel Marriott din Capitală.

Alexandru Dedu, în corzi! Unul dintre contracandidați aruncă bomba: „Cei care au avut cazare acum 4 ani la alegeri au găsit sub pernă câte 500 de euro”

În cadrul acesteia cei 245 de membri afiliaţi vor alege preşedintele, vicepreşedintele şi membrii Consiliului de Administraţie.

Maximian Gavrilă (foto jos), unul dintre candidați, lasă de înțeles că Alexandru Dedu i-a mituit pe alegători cu câte 500 și 1000 de euro în seara dinaintea alegerilor.

„Știu ce se întâmplă înainte de scrutin, știu ce comisii sunt date, ce scaune mai importante sunt puse în joc, dar nu știu, din păcate, cât mai costă un vot, la aceste alegeri!

Cu patru ani în urmă, la pomana electorală de la Rin Grand Hotel, s-a zvonit că aproape toți cei care au avut cazare acolo au găsit sub pernă și câte-o hârtie de 500 de euro, alții chiar câte două, în funcție munca depusă în favoarea unuia dintre candidați.

Cam scumpă pomana, este adevărat, dar gândul la mandatul de patru ani și câștigurile care aveau să vină au meritat tot efortul.

Nu mai știu cât va costa votul de joi, de la Marriott, tariful va fi ceva mai mare, pentru că sunt candidați mai mulți și șansele sunt împărțite, iar Marriott-ul este un hotel prima-ntâi!”, scrie Maximilan Gavrilă pe contul său de Facebook.

Ce spune Maximilan Gavrilă în continuare?

„Aici apar impostorii, adică șarlatanii, farsorii, cei care nu se gândesc la revigorarea handbalului – și ce dacă nu mai avem performanțe, ce dacă ratăm competiții europene și mondiale una după alta? Nici statului român nu-i pasă, vin bani în continuare la Federație, fără ca cineva să fie tras la răspundere, de eșecurile anuale.

Este ca un fel de perpetuum mobile, Federația face proiecte cu naționalele, promite calificări și medalii, Ministerul Sportului este impresionat și dă bani cu teancul, dar proiectele nu sunt respectate, nu există nici calificări și nici clasări pe locuri cât mai aproape de medaliile strălucitoare.

Păreri de rău și atât. Peste un an, ciclul se reia, adică alte proiecte, alte angajamente, alți bani, altă distracție, alte nereușite, până când?

Sportul românesc este într-o criză gravă de moralitate, începând cu ministrul Sportului, care-și scoate consiliera la masă, după o noapte de dezbateri asupra proiectelor viitoare, și continuând cu Comitetul Olimpic și Sportiv Român, combinat în afaceri de zeci de mii de euro, cu echipamente falsificate.

Nu mai sunt oameni de calitate, onești și dedicați sportului, chiar și foștii medaliați la competițiile internaționale, ajunși în fotoliile de conducere, își arată incompetența și doar asistă impasibili la prăbușirea disciplinei sportive în care ei au performat – vezi atletismul, vezi gimnastica, vezi baschetul și voleiul, chiar și fotbalul este în pierdere de turație, iar lista poate continua.

Alexandru Dedu a înșelat handbalul, e de părere Maximilan Gavrilă

Și urmează și handbalul firește, care merge spre anonimat, în trend cu celelalte discipline. Aici s-au instalat impostorii, s-au prins de bugetele federațiilor ca niște căpușe, ce sug din banii destinați sportului.

E timpul să dea socoteală, să scăpăm, cel puțin, de președintele de la Federația de Handbal, Alexandru Dedu, care a înșelat handbalul timp de opt ani, cu tot felul de promisiuni deșarte, de care nu s-a achitat.

Dacă lumea handbalului a înțeles ce-a făcut Dedu din handbalul românesc, atunci nu-l vom mai avea din mandatul următor și pot să fac pariu că acest personaj va fi uitat degrabă, chiar și cei care l-au servit vor căuta să se dezică de el”, a încheiat Maximilian Gavrilă.

Cine este Alexandru Dedu în handbal?

Alexandru Dedu, 50 de ani, a fost component al echipei naţionale de handbal a României, care a ocupat locul opt la Jocurile Olimpice de la Barcelona, în 1992. El a fost prezent cu echipa naţională şi la campionatele mondiale şi europene, fiind, câştigător de trei ori al Ligii Campionilor EHF şi de două ori al Supercupei Europei. Dedu a evoluat la cluburi de top precum FC Barcelona, Wuppertal sau Porto, având 232 de prezenţe în echipa naţională.

Din 10 februarie 2014, Dedu ocupă funcţia de preşedinte al Federaţiei Române de Handbal, pe 28 aprilie candidând pentru cel de-al treilea său mandat.

Daniel Nazare / Autor
Peste 25 de ani de experiență în presa sportivă. A debutat ca jurnalist în 1997, în primul an de facultate, fiind redactor la ziarul ZIUA care avea, la acea vreme, un supliment de 4 pagini dedicat sportului. Apoi s-a transferat la Sportul Românesc, Evenimentul Zilei, ProSport (reporter special ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Motivul pentru care Elena Ceaușescu a fost poreclită „Păsărica”. De ce i se spunea așa
Motivul pentru care Elena Ceaușescu a fost poreclită „Păsărica”. De ce i se spunea așa
Puștiul care plângea în 2012 pentru FCSB are o nouă echipă: unde evoluează acum
Puștiul care plângea în 2012 pentru FCSB are o nouă echipă: unde evoluează acum
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul…
Bombă în mercato! Se face transferul lui Andrei Rațiu. Detalii de la negocieri
Bombă în mercato! Se face transferul lui Andrei Rațiu. Detalii de la negocieri
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
El este primul transfer făcut de Rapid în această iarnă! Jucătorul semnează cu echipa lui Şumudică: ”E cu un pas şi jumătate în Giuleşti”
El este primul transfer făcut de Rapid în această iarnă! Jucătorul semnează cu echipa lui Şumudică: ”E cu un pas…
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”! S-a schimbat total
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”! S-a schimbat total
EXIT POLL PREZIDENŢIALE 2024. Avem cifrele de la ora 14.00, surpriză TOTALĂ, doar unele sondaje au anticipat această finală
EXIT POLL PREZIDENŢIALE 2024. Avem cifrele de la ora 14.00, surpriză TOTALĂ, doar unele sondaje au anticipat această finală
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Un român de 100 de ani a votat la o secţie din Munchen
Un român de 100 de ani a votat la o secţie din Munchen
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
INTERDICȚIA halucinantă primită de Gabriel Cotabiță de la fiicele sale. Artistul a fost nevoit să se supună...
INTERDICȚIA halucinantă primită de Gabriel Cotabiță de la fiicele sale. Artistul a fost nevoit să se supună...
Decizie șoc pentru Ion ILIESCU. Înalta Curte de Justiție a hotărât definitiv
Decizie șoc pentru Ion ILIESCU. Înalta Curte de Justiție a hotărât definitiv
Chinuri groaznice pentru Cotabiță în ultimele zile de viață! Dezvăluiri ȘOCANTE
Chinuri groaznice pentru Cotabiță în ultimele zile de viață! Dezvăluiri ȘOCANTE
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de ani
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de…
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a însoțit-o pe soție, deși el a votat în diaspora
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a însoțit-o pe soție, deși el…
×