Vlad Chiricheș (32 de ani) a fost cel mai slab jucător al lui Sassuolo în înfrângerea cu 2-1 suferită în fața lui Juventus Torino și a primit nota 5 din partea jurnaliștilor de la Gazzetta dello Sport.
Juventus Torino a câștigat la limită meciul de pe terenul lui Sassuolo, formație unde este evoluează Vlad Chiricheș. Românul a fost titular la gazde și a jucat pe tot parcursul întâlnirii, însă prestația lui a dezamăgit crunt, fiind cel mai slab jucător al formației sale.
Jurnaliștii de la Gazzetta dello Sport i-au acordat nota 5, cea mai mică de la Sassuolo. Jucătorul Alex Sandro, de la Juventus, a primit același calificativ, însă apărătorul brazilian s-a remarcat prin pasa decisivă pe care i-a oferit-o lui Moise Kean pentru golul de 2-1.
Vlad Chiricheș a fost titular contra lui Juventus Torino, însă prestația lui a fost una sub media jucătorilor de la Sassuolo. Internaționalul român a comis mai multe erori de-a lungul partidei și este considerat unul dintre vinovații acestui insucces al lui Sassuolo.
„Ce bizar este câteodată (n.r. Vlad Chiricheș)! Reușește să îl marcheze bine pe Morata, nu a avut probleme când a intrat Vlahovic, dar Kean reușește, pe urmă, să îi ia fața, iar Sassuolo se vede învinsă”, au notat jurnaliștii de la Gazzetta dello Sport.
Aceștia i-au acordat nota 5, aceeași pe care a primit-o și omologul său de la Juventus, Alex Sandro, însă fotbalistul din Brazilia a reușit să dea o pasă de gol.
Juventus este pe locul 4 în Serie A, cu un total de 66 de puncte obținute în primele 34 de jocuri – cu opt mai puțin decât liderul AC Milan. De cealaltă parte, Sassuolo este pe poziția a 10-a, cu 46 de puncte.
Vlad Chiricheș îmbracă tricoul lui Sassuolo din 2019, iar în Italia a mai evoluat pentru Napoli.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER