Gigi Becali nu are emoții înaintea derby-ului decisiv pe care FCSB urmează să îl joace împotriva Universității Craiova.
Meciul Universitatea Craiova – FCSB este programat duminică, 8 mai, în etapa a 8-a din play-off-ul Ligii 1, sezonul 2021 – 2022, ora 19.30, iar partida de pe „Ion Oblemenco” poate să fie decisivă în lupta pentru titlu.
FCSB are nevoie de o victorie pe stadionul „Ion Oblemenco” pentru a putea să rămână în lupta cu CFR Cluj pentru primul loc în clasamentul play-off-ului.
Cu o zi înaintea derby-ului de pe „Ion Oblemenco”, Gigi Becali a transmis că nu are emoții și că lasă ca soarta campionatului să fie decisă de Divinitate.
„Eu nu mai vreau să zic la ce mă aștept. Cum vrea Domnul. Dar dacă este după lucrurile lumești, valoarea este de partea noastră, suntem în formă. Nu știu dacă Craiova e în formă prea mare. În repriza a doua cu Voluntariul…
Normal, e un joc pe care trebuie să-l câștigăm și ai cât de cât emoții, dar echipa noastră e prea puternică acum, avem jucătorii prea în formă, nu cred că ne poate învinge cineva acum. Egal? E greu, nu ne poate opri nimeni.
E posibil orice, ce vrea Dumnezeu. E posibil să îi bată Piteștiul și Craiova pe CFR și să nu mai conteze ultima etapă. E posibil să facem noi egal. Ei joacă cu Argeș, noi cu Craiova. Ei cu Craiova, noi cu Voluntariul, acasă la noi. Dacă vrea Domnul să luăm campionatul noi, îl vom lua. Până acum, a făcut minune. Să vedem dacă vrea până la capăt”, a declarat Gigi Becali la Pro Arena.
Program FCSB în ultimele 3 etape:
Program CFR Cluj în ultimele 3 etape:
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER