Gigi Becali (63 de ani) îi face strategia lui Mihai Rotaru, patronul Universității Craiova, pentru meciul cu CFR Cluj din penultima etapă a play-off-ului Ligii 1.
Gigi Becali speră ca Universitatea Craiova să nu folosească la meciul cu CFR Cluj fotbaliștii tineri din lotul lui Laurențiu Reghecampf, ci antrenorul oltenilor să trimită pe teren fotbaliștii cu experiență care nu prind echipa de start.
Latifundiarul din Pipera a discutat cu Mihai Rotaru și patronul echipei din Bănie i-a transmis că Laurențiu Reghecampf o să joace cu titularii la meciul retur din semifinalele Cupei României, iar cu CFR Cluj ar putea să îi protejeze pentru finala Cupei.
Chiar dacă Mihai Rotaru i-a spus că Laurențiu Reghecampf joacă împotriva lui Sepsi OSK cu titularii, Gigi Becali continuă să spere ca Reghe să introducă pe teren jucătorii cu experiență.
„Normal (n.r. – că CSU poate câștiga cu CFR), adică, pe situația asta, la forma în care e Craiova, la decăderea pe care o au ei… au jucători cu experiență, își pot reveni doar din punct de vedere al tăriei, dar nu ca joc.
Nici nu poți cere să joace la 100%, ei joacă cartea lor, fiecare face cum știe, dar să nu joace cu copiii, poate juca cu rezervele, în care am încredere. Și care e problema? Nistor, Matei, Koljic, care e rezervă, unul din ei, Cîmpanu sau Gustavo, Căpățînă. Au jucători cu care pot aborda, nu poți să ceri: «Pierdeți voi finala Cupei că sunt eu Becali». Așa făceam și eu, nu poți cere asta.
Am vorbit cu Rotaru acum două săptămâni, mi-a zis: Gigi, noi țintim locul 2, dacă nu putem la locul 2, vom odihni câțiva pentru Cupă, pentru că vrem să jucăm finala”, a spus Gigi Becali la PRO ARENA.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER