Curente literare româneşti. Băgămismul

Editorialist:
Radu Paraschivescu
Curente literare româneşti. Băgămismul
  • Publicat:
  • Actualizat:

Expresia „a da totul” din ultimii ani are o ascendenţă sulfuroasă: vestitul „să facem totul” pe care Nicolae Ceauşescu îl rostea cu sfinţenie la fiecare cuvântare, discurs sau cum s-or mai fi numit răstelile lui patriotarde. Nu conta că nu aveai cum să faci chiar totul în domeniul X sau Y, fără să le mai laşi ceva şi altora. Lozinca era atotputernică şi, la fel cum morala este sora geamănă a conştiinţei, lozinca din comunism era sora – poate vitregă, dar sora – minciunii. Comunismul s-a risipit, iar clişeele lui au fost înlocuite, ca la hochei sau ca la handbal, cu altele. În fotbal mai mult decât în alte sporturi, cei care îşi exploatează la maximum putinţa şi resursele sunt lăudaţi clişeistic că „dau totul pe teren”.

Ba mai mult, „se sacrifică pentru echipă” – o formulă cu trimitere la ceremonii sângeroase, oficiate de prelaţi care smulg inimi din piept şi le arată gloatei. Sacrificiul e de multe ori plătit vârtos şi presupune lovirea unei mingi cu capul sau cu piciorul, în condiţii de ploaie, soare, ger, caniculă sau zloată. Iar sacrificaţi există pretutindeni, nu doar în România. Lumea însăşi e un jertfelnic imens, pe care li se face metaforic de petrecanie unor oameni care „dau totul” din Lisabona şi Cluj, din Londra şi Craiova, din Madrid şi Bucureşti.

Radu Paraschivescu scrie despre „băgămism”, curent literar românesc

Cristian Săpunaru, fotbalist la Rapid Bucureşti, este unul dintre cei despre care se ştie că „dau totul”. Şi nu doar asta. Săpunaru e căpitanul echipei, ceea ce înseamnă că la „totul” se adaugă ceva – nu contează ce, nu contează cât. Corecţie. Cum să nu conteze? Contează al naibii. Fiindcă, pretutindeni în lume, banderola obligă, pretinde şi implică. Ce anume, se ştie prea bine. De la Iaşin la Facchetti şi de la Beckenbauer la Raúl, postura căpitanului de echipă înseamnă un snopşor de drepturi şi o căruţă de îndatoriri. Cristian Săpunaru este iubit în Giuleşti pentru multe: implicare în joc, limbă ardeiată când vine vorba despre adversarii ritualici, ştiinţa jocului, experienţă, puterea exemplului. Hait! Cum adică, puterea exemplului? Ce să însemne asta? Cumva că măscărirea sacadată a adversarului trebuie preluată ca model?

Sau că băgămismul ilustrat de atâtea ori pe teren, acolo unde, să nu uităm, Săpunaru „ dă totul”, trebuie ridicat la rangul de politică internă? Îl vedeţi pe Del Piero comportându-se aşa? Dar pe Bergomi, Neeskens, Figo, Platini sau Frank de Boer? Eventual pe Harry Kane, Hugo Lloris sau – hai, că e de la noi – Vlad Chiricheş? Nu-i vedeţi? Nici Săpunaru. Pe sine, în schimb, se vede. Fiindcă el nu e căpitanul unei echipe, ci al unei stări de spirit (clişeu coposian), al unei trupe antisistem, al unei găşti de frondeuri şi de poeţi. Prin urmare, ce nu le e permis altora devine pasabil în cazul lui. Doar suntem la fotbal, nu la operă (clişeu de peluză şi de presă).

Cristian Săpunaru în meciul Rapid – FC U Craiova 1948. Sursă foto: SportPictures

La meciul Rapid-Craiova 1948, Cristian Săpunaru ridică măscarea la nivel de imprecaţie pe o scenă de teatru antic. Săpunaru şi-o bagă spumegând în Paramatti (de data asta, în alte rânduri au fost alţii la primire). Corul antic compus din coechipieri plus Marcel Bârsan încearcă oprirea de la represalii şi aducerea pe calea dreaptă. Băgămismul e însă un drog puternic, cu o tradiţie prea solidă pentru a i te putea sustrage. Aşa că Săpunaru şi-o bagă din nou – tot în Paramatti. Corul antic mai încearcă un blocaj, la fel de inutil ca prima dată. Şi fiindcă non c’è due senza tre, Săpunaru şi-o rerebagă – în Paramatti, ca să vezi coincidenţă. Publicul adulmecă sânge de oltitalian şi aclamă incitat. Dar nu tot publicul. Există destui oameni lucizi, oricât de iute le-ar curge sângele vişiniu prin vine, care îşi dau seama de pagube şi de prejudicii. Fiindcă Săpunaru, cu felul lui de-a „da totul” (aici trebuie trecută şi aşchierea lui Bauza, tratată de Bârsan cu un cartonaş galben, în loc de eliminare), ratează următoarele meciuri ale Rapidului, în strădania lui febrilă de-a reinstitui băgămismul ca retorică şi curent literar.

Înaintaşii lui Săpunaru în materie de injurii sunt de notorietate. Mai ţineţi minte înjurăturile lui Dan Petrescu la adresa mamei lui Sebastian Colţescu? Tot din băgămism fac parte. Dar exploziile de măscări ale lui X sau Y când marchează? Şi ele aparţin aceluiaşi curent şi se revendică din acelaşi spaţiu spiritual. Fiind „mereu surprinzătoare”, başca „eternă şi fascinantă”, România face loc la sânul ei unei specii numite „arteziana cu dejecţii”. Sigur, şi englezii mai ard un fucking pe teren, şi francezilor le mai scapă câte-un putain, şi italienii mai mârâie câte-un cazzo. Pe ici pe colo, dar – atenţie! – nu prin părţile esenţiale.  La noi, în schimb, măscarea şi băgămismul se manifestă şi la bucurie, nu doar la necaz.

Asta ţine deja de un specific naţional tipic Grădinii Maicii Domnului: să celebrezi reuşita prin sudalmă, să te bucuri avariindu-ţi birjăreşte partenerul. Şi nu oricum, ci adăugând rafinamentului retoric ceva care să ţină neapărat de mamă, cruce, biserică sau prescură. Plus refrenul penetrării ritualice, fiindcă el, nu armata, te face bărbat. Iar asta se întâmplă încă de prin anii 1970, când Ilie Năstase dă glas băgămismului pe la Wimbledon şi prin alte saloane în aer liber, fără ca bieţii operatori străini care filmează să ştie în ce anume constă mesajul şi cum va fi el primit la Bucureşti.

Radu Paraschivescu / Editorialist
Radu Paraschivescu este scriitor şi traducător. A scris aproape treizeci de cărţi, dintre care şase romane şi cinci cărţi de proză scurtă, şi a tradus o sută douăzeci. Printre scriitorii din care a tradus se numără Salman Rushdie, Julian Barnes, John Steinbeck, Jonathan Coe, William Burroughs, ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Adriana Bahmuțeanu, citată de DGASPC, după ce copiii ei au refuzat să părăsească vila lui Silviu Prigoană
Adriana Bahmuțeanu, citată de DGASPC, după ce copiii ei au refuzat să părăsească vila lui Silviu Prigoană
Haos! Mike Tyson l-a pălmuit pe Paul înaintea luptei: ”S-a terminat cu vorba” / ”Lovești ca o fetiță”. De la ce a pornit
Haos! Mike Tyson l-a pălmuit pe Paul înaintea luptei: ”S-a terminat cu vorba” / ”Lovești ca o fetiță”. De la…
Văduva lui Silviu Prigoană îi dă replica Adrianei Bahmuțeanu:
Văduva lui Silviu Prigoană îi dă replica Adrianei Bahmuțeanu: "Copiii nu vor să o vadă: «"Știm ce i-ai făcut lui…
Cutremur în fotbalul românesc! Încă o echipă este pe cale de dispariţie: „Am adus bani de acasă”
Cutremur în fotbalul românesc! Încă o echipă este pe cale de dispariţie: „Am adus bani de acasă”
Mircea Lucescu a ales! Cei trei
Mircea Lucescu a ales! Cei trei "tricolori" lăsaţi în afara lotului pentru partida cu naţionala din Kosovo. Surpriza uriaşă a…
Cum să cureți eficient caloriferele. Trucuri simple pentru a îndepărta praful și murdăria dintre elemenți
Cum să cureți eficient caloriferele. Trucuri simple pentru a îndepărta praful și murdăria dintre elemenți
Se ÎNCHID granițele în Europa, înainte de sărbători! Măsura INTRĂ în vigoare pe 9 decembrie 2024
Se ÎNCHID granițele în Europa, înainte de sărbători! Măsura INTRĂ în vigoare pe 9 decembrie 2024
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că varza murată ar fi foarte bună…
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că varza murată ar fi foarte…
Vremea 18 noiembrie - 16 decembrie 2024. Mai cald la început de săptămână, apoi răcire. Ninsori și viscol la munte
Vremea 18 noiembrie - 16 decembrie 2024. Mai cald la început de săptămână, apoi răcire. Ninsori și viscol la munte
GENIUL matematician, forțat să se CASTREZE chimic pentru că...
GENIUL matematician, forțat să se CASTREZE chimic pentru că...
Apelul făcut de milionarul român de doar 28 de ani: Am foarte mare nevoie de voi
Apelul făcut de milionarul român de doar 28 de ani: Am foarte mare nevoie de voi
Copiii Adrianei Bahmuțeanu nu vor să o vadă! Ce a descoperit Protecția Copilului în telefoanele micuților
Copiii Adrianei Bahmuțeanu nu vor să o vadă! Ce a descoperit Protecția Copilului în telefoanele micuților
Cerere nebună în căsătorie pentru Teo Trandafir: „Mi-a pus banii pe piept. Erau atât de grei!”
Cerere nebună în căsătorie pentru Teo Trandafir: „Mi-a pus banii pe piept. Erau atât de grei!”
A fost salvată pe geam din calea flăcărilor! O bâtrână din Capitală, scoasă de pompieri din apartamentul cuprins de foc
A fost salvată pe geam din calea flăcărilor! O bâtrână din Capitală, scoasă de pompieri din apartamentul cuprins de foc
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
FRF, reguli de conduită pentru spectatori la meciul România-Kosovo: Scandările cu conţinut xenofob, rasist, naţionalist, interzise
FRF, reguli de conduită pentru spectatori la meciul România-Kosovo: Scandările cu conţinut xenofob, rasist, naţionalist, interzise
Un jurnalist britanic dă verdictul noului DUSTER 2024: Merită să-l cumperi?
Un jurnalist britanic dă verdictul noului DUSTER 2024: Merită să-l cumperi?
Copiii lui Silviu Prigoană anunță că regretatul afacerist a fost deja înmormântat. Mesajul lui Honorius și al lui Silvius
Copiii lui Silviu Prigoană anunță că regretatul afacerist a fost deja înmormântat. Mesajul lui Honorius și al lui Silvius
×