Maria Iordănescu, fiica fostului selecționer Anghel Iordănescu, s-a cununat religios cu Teodor Măgureanu, în cursul zilei de sâmbătă, imaginile surprinse de ProSport fiind de-a dreptul spectaculoase.
Zi de sărbătoare în familia Iordănescu, singura care a dat doi selecționeri echipei naționale a României. Fiica lui Anghel Iordănescu, Maria, a spus „Da!” și în fața preotului, după ce a făcut același lucru și anul trecut, în fața ofițerului stării civile.
Sora selecționerului Edi Iordănescu a apărut la eveniment într-o rochie superbă, care cu siguranță că i-a scos mulți bani din buzunare mirelui Teodor Măgureanu, cunoscut și ca „Teddy”. Efortul a meritat, însă, din plin, deoarece Maria Iordănescu a atras privirile tuturor celor prezenți la eveniment.
Cuplul format din Maria Iordănescu și Teodor Măgureanu și-a unit destinele în fața lui Dumnezeu în acest weekend, sub privirile tatălui său Anghel Iordănescu și a patronului de la FCSB, Gigi Becali, care este unul dintre nașii tinerilor căsătoriți.
Cei doi miri au apărut zâmbitori la eveniment, fericirea lor fiind ușor de remarcat de către toți cei prezenți la Biserica Sfântul Elefterie din București.
Maria Iordănescu și Teodor Măgureanu și-au unit, oficial, destinele încă din 2021, când a avut loc cununia civilă. Cei doi au fost puși în dificultate de situația pandemică, astfel că au ales să amâne momentul în care să spună „Da!” și în fața preotului.
Imaginile surprinse de ProSport la cununia religioasă sunt absolut spectaculoase, evenimentul fiind planificat în cel mai mic detaliu de către cei doi miri. Cuplul format din Maria Iordănescu și Teodor Măgureanu a ales să își lege destinele în Biserica Sfântul Elefterie din București, una dintre cele mai cochete lăcașuri de cult din Capitală.
Ținutele celor doi i-au lăsat cu gura căscată pe toți invitații, care au privit cu admirație în mod special spre rochia de mireasă pe care a purtat-o Maria Iordănescu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER