Minaur Baia Mare s-a întors fără medalie de la turneul Final Four EHF European League, disputat în weekend, la Viborg.
Sâmbătă, în semifinale, Baia Mare a fost învinsă de echipa gazdă, Viborg, scor 24-28. Echipa lui Raul Fotonea a avut un start foarte slab de partidă, fiind condusă cu 9-2, după care a revenit în joc, s-a apropiat la un gol în minutul 34, însă nu a mai reușit să întoarcă rezultatul.
Duminică, în finala mică, Minaur a făcut un joc mult mai bun în fața unei alte echipe daneze, Ikast. Portarul Pandzic a făcut minuni în repriza secundă, în care a avut un procentaj excelent al mingilor apărate, de 47 la sută.
Maramureșencele au egalat cu două secunde înaintea finalului, când aruncarea lui Lavko a lovit ambele bare, iar arbitra plasată pe linie a arătat gol. S-a terminat 24-24 și s-a trecut direct la aruncările de la 7 metri. Popa, Laslo, Fujita și Lavko au marcat, dar Burlachenko a ratat și Ikast a câștigat medalia de bronz.
Astfel, Minaur termină pe locul 4 ediția actuală a EHF European League, după ce sezonul trecut terminase pe 3, jucând finala mică tot cu Ikast.
BBM Bietigheim (Germania) a câștigat trofeul EHF European League, după ce spulberat în finala mare pe Viborg, scor 31-20.
Daniel Kotecz, team managerul echipei Minaur este mulțumit de evoluția echipei în cele două jocuri de la Viborg: „Noi ne-am atins obiectivul, care era calificarea în Final Four, orice obțineam acolo era un bonus. Din păcate, nu am reușit să luăm o medalie. Am fost la egalitate cu Ikast, care pierduse semifinala în ultima secundă cu câștigătoarea trofeului. Am ajuns în finala mică la aruncările de la 7 metri, unde este o loterie, norocul este decisiv. Noi suntem mulțumiti de modul cum fetele au luptat, păcat ca nu am reușit să venim și cu o medalie”.
Clasată pe locul 6 în campionat și eliminată din cupă, Minaur a anunțat că va cere Federației Europene un wild-card, pentru a putea juca în EHF European League. „Pentru sezonul viitor, singura șansă să jucăm în Europea este un wild-card, dacă terminăm pe locul 6 în campionat. Eu cred ca sunt șanse să îl primim, chiar și în urmă cu doi ani, România avut șase reprezentate în cupele europene, deci există antecedente. Nu văd de ce nu am primi o invitație, mai ales că am avut rezultate în această competiție, am fost singura echipă din România care ne-am calificat de două ori la rând în Final Four, deci sunt argumente. Mai sunt și alte condiții, precum sală, tradiție sau oraș” a mai adăugat Daniel Kotecz. Anul trecut, Minaur a cerut wild-card pentru a participa în Liga Campionilor, dar EHF i-a refuzat cererea.
Centrul Cristina Laslo este mândră de evoluția Minaurului și crede că unitatea grupului a fost atuul echipei în Final Four. „Am jucat două meciuri împotriva a două echipe daneze în două zile și cred că ne-am descurcat foarte bine. Indiferent de rezultate, sunt mândru de cum am luptat, de ce am făcut pe teren și de felul în care am jucat. Avem este un grup formibabil. Ne-am oferit unul altuia puterea de care avem nevoie și suntem cu adevărat fericite pentru ultimele noastre săptămâni împreună. Câștigăm și pierdem împreună, ca o echipă” a spus Cristina Laslo pentru siteul oficial al EHF.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER