Antrenorul Mircea Lucescu (76 de ani) va primi titlul de Doctor Honoris Causa din partea Senatului Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu, cu prilejul împlinirii a 30 de ani de la înființarea instituției superioare de învățământ gorjene. Tehnicianul lui Dinamo Kiev a acceptat propunerea făcută de președintele Senatului Universității „Constantin Brâncuși”, profesorul universitar, doctor Horațiu Tiberiu Gorun și va participa la ceremonia de înmânare a titlului. Aceasta se va desfășura la Târgu Jiu, în data de 31 mai, în Amfiteatrul „Auditorium Maximum”.
„Este o onoare deosebită pentru instituţia noastră de învăţământ superior, ca unul dintre cei mai mari ambasadori ai fotbalului românesc şi ai României să se alăture altor mari personalităţi ce fac deja parte din „Hall of Fame-ul” universitar gorjean. Mircea Lucescu şi-a legat în trecut destinul de Gorj. Soţia marelui tehnician, Neli Lucescu, fiind fiica unor celebri profesori din Târgu Jiu“, a anunţat conducerea instituţiei de învăţământ superior.
Într-un comunicat emis de către Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu sunt menţionate perfomanţele lui Mircea Lucescu, ca antrenor şi jucător.
Cel mai titrat antrenor din istoria fotbalului românesc, Mircea Lucescu, și-a început cariera la Dinamo București. Fostul internațional a fost un om de bază și la echipa națională, bifând nu mai puțin de 70 de prezențe și 9 goluri sub tricolor. Cariera sa grandioasă l-a dus prin multe țări străine, astfel că Lucescu este și un poliglot. Acesta cunoaște nu mai puțin de 7 limbi străine: engleză, portugheză, spaniolă, italiană, franceză, turcă și rusă.
„Ca jucător, a activat în principal la echipa Dinamo București între 1964 și 1977, iar ca antrenor a condus, printre altele, echipa națională a României, precum și echipele Corvinul Hunedoara, Dinamo București, Brescia, Reggiana, Rapid București, Internazionale Milano, Galatasaray, Beşiktaş Istanbul, Șahtior Donețk, Zenit Sankt Petersburg și Dinamo Kiev, iar între anii 2017 și 2019 a fost selecționer al reprezentativei Turciei.
În anul 2015, Lucescu a devenit al cincilea om care a antrenat 100 de meciuri în Liga Campionilor UEFA, după Alex Ferguson, Carlo Ancelotti, Arsène Wenger și José Mourinho.
A debutat ca antrenor în 1979, la Corvinul Hunedoara, echipă la care a ocupat poziția de antrenor-jucător timp de trei sezoane. În paralel, în 1981, a fost numit și selecționer al reprezentativei României pe care a condus-o spre prima participare din istorie la Campionatul European, în 1984. În 1985, a revenit la Dinamo București, de această dată ca antrenor. A readus primul titlu de campioană al lui Dinamo după șase ani, în anul 1990. A urmat o carieră lungă în Italia, la cluburile Pisa, Brescia, Reggiana și Inter Milano. Între Reggiana și Inter, a revenit pentru un an în România, la Rapid București, cu care a devenit campion în Divizia A.
În anul 2000, a ajuns în Turcia, preluând echipa Galatasaray, alături de care a câștigat Supercupa Europei contra echipei Real Madrid. Sub conducerea lui Lucescu, Galatasaray a ajuns până în sferturile de finală ale Ligii Campionilor, în sezonul 2000–2001. În sferturi, Galatasaray a fost învinsă de Real Madrid.În 2009, Mircea Lucescu a reușit să câștige primul trofeu european din istoria clubului Șahtior Donețk. Ucrainienii au trecut în finală de Werder Bremen, scor 2-1, adăugând în vitrina clubului Cupa UEFA.”
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER