Rapid vrea să îi transfere pe Eduard Radaslăvescu (17 ani) și Constantin Grameni (19 ani), doi dintre cei mai talentați fotbaliști propuși de Gică Hagi în Liga 1.
Formația de lângă Podul Grant a intrat într-o nouă eră după ce afaceristul Dan Șucu a preluat jumătate din pachetul de acțiuni.
Primele două lovituri pe care giuleștenii vor să le dea se numesc Eduard Radaslăvescu și Constantin Grameni, ambii de la Farul Constanța. Rapid nu va avea, însă, drum liber spre semnăturile fotbaliștilor, deoarece aceștia sunt și pe lista lui Mihai Rotaru pentru un transfer la Universitatea Craiova, potrivit surselor ProSport.
Eduard Radaslăvescu și Constantin Grameni sunt pe lista conducerii lui Rapid pentru un transfer în această vară, susțin sursele ProSport.
Cei doi sunt doriți în Giulești, unde oficialii pregătesc o superechipă înaintea sezonului în care clubul va sărbători 100 de ani de la înființare.
De tinerii Eduard Radaslăvescu și Constantin Grameni este interesat și Mihai Rotaru, care vrea să îi transfere la Universitatea Craiova.
Născut la Orșova, Eduard Radaslăvescu evoluează pe postul de mijlocaș ofensiv și în prezent reprezintă România la nivel de Under 20. La fel ca și constănțeanul Constantin Grameni, și-a făcut junioratul la Academia lui Gică Hagi, de unde a fost promovat de „Rege” la formația de seniori.
Radaslăvescu a intrat cu adevărat în atenția presei după ce a reușit să marcheze un gol absolut superb pentru echipa națională Under 20 a României, împotriva reprezentativei similare a Cehiei.
Acum, cei doi fotbaliști ar putea să ajungă „la pachet” la Rapid, club care și-a propus să se lupte pentru pozițiile fruntașe ale Ligii 1 în sezonul următor. În 2023, clubul de lângă Podul Grant va sărbători 100 de ani de la înființare.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER