Jucătorii formației Chindia Târgoviște au întâmpinat mari probleme la barajul cu Concordia Chiajna.
Chindia Târgoviște a pierdut meciul cu Concordia Chiajna din manșa tur a barajului pentru menținere/ promovare în Liga 1, iar jucătorii lui Emil Săndoi s-au plâns de suprafața de joc.
Meciul din manșa tur a barajului pentru menținere/ promovare în Liga 1 dintre Concordia și Chindia s-a jucat pe o suprafață de joc sintetică, lucru care le-a pus probleme fotbaliștilor lui Săndoi.
Daniel Florea a vorbit la finalul meciului Concordia Chiajna – Chindia Târgoviște, scor 2-1, despre partida tur a barajului și le-a promis suporterilor că echipa va arăta diferit la returul de la Ploiești.
„Am început bine repriza a doua, am marcat, dar s-a întmplat ce s-a întâmplat. Istoria s-a scris, s-a întâmplat ce s-a întâmplat, așteptăm meciul de la Ploiești. Se va juca fotbal la retur și eu sunt încrezător că va fi altceva la Ploiești. Ăștia suntem, atât putem, dar sperăm să o scoatem la capăt.
Mă bucur că nu o să se mai permită să joci pe un astfel de teren, nu poți numi fotbal… asta e suprafață de o miuță în curtea școlii, nu îmi mai simțeam tălpile din minutul 10, îți ardeau talpile”, a spus Daniel Florea după Concordia – Chindia Târgoviște, scor 2-1.
Daniel Florea, fotbalistul care a câștigat titlul și Supercupa României cu Astra Giurgiu, a vorbit și despre viitorul său și a lăsat să se înțeleagă că este posibil să se despartă de Chindia Târgoviște în această vară.
„Viitorul meu se va decide după 15 iunie, atunci când mi se va termina contractul. Sunt discuții. Până acum am ales cu sufletul, dar o să fiu mai atent ce o să aleg pe viitor pentru că am 34 de ani”, a mai spus Daniel Florea.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER