Adrian Căvescu, avocatul FCSB, crede că procesul cu Armata va lua o nouă turnură în urma celor trei dosare pe rolul instanțelor de judecată și unul pe rolul Curții Constituționale.
Procesul privind palmaresul Stelei se rejudecă. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul făcut de FCSB şi a fixat primul termen al procesului pentru luna noiembrie. Vestea este una uriaşă pentru Gigi Becali.
Omul de afaceri a subliniat mereu că palmaresul din perioada 1998-2003 nu se află în acest moment nici la CSA Steaua, nici la FCSB. „Asociația Fotbal Club Steaua București” ar deține toate trofeele din acel interval.
Avocatul Adrian Căvescu admite că 4 din cele 8 mărci înregistrate de CSA Steaua deja nu mai există.
„Solicităm să-i decadă pe ei din portofoliul de mărci Steaua. Ce făceau? Se duceau la OSIM și înregistrau alte mărci. Or, în lege scrie că dacă nu folosești 5 ani o marcă, te decade, o pierzi.
Așa ajunseseră să aibă 8 mărci, multe înregistrate între 2004 și 2017. Dintre acestea, Curtea de Apel a decis să-i decadă doar în 4 din cele 8. De ce?
Pentru că 3 nu aveau vechime mai mare de 5 ani, iar pentru cea veche, din 1996, Curtea n-a mai judecat, motivând decizia din 2014 a Înaltei Curți, care doar ne anulase nouă o marcă înregistrată în 2004.
Acesta e cel mai important dosar din conflictul FCSB – CSA. Dacă noi vom câștiga, vom da timpul înapoi, am primi recunoașterea că suntem Steaua.
Am cerut și să le fie anulate mărcile de după 2004 și fiindcă au fost depuse Păi, cum, tu, CSA ne-ai predat echipa, ne-ai închiriat stadionul, plăteam milioane de euro și te duci pe ascuns să mai înregistrezi alte mărci?!
Au înregistrat o marcă Steaua pe toate clasificările, de la 1 la 45, nu pentru ce-i interesa pe ei, pe educație și sport, adică clasa 41. Dar ei au cerut pentru toate, ca să o blocheze”, a declarat Adrian Căvescu, avocatul FCSB pentru Gsp.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER