George Copos, ajuns la 69 de ani, este în continuare implicat sufletește la Rapid. Fost patron al echipei pentru 21 de ani, Copos a oferit o primă reacție după venirea lui Șucu în Giulești.
Copos este sinonim cu cea mai glorioasă perioadă din istoria Rapidului. Cu acesta la conducere, giuleștenii au câștigat nu mai puțin de 10 trofee: 2 campionate, 4 cupe și 4 supercupe.
Mandatul său la conducerea giuleștenilor s-a întins din 1992 până în 2013. Finalul a fost unul de tristă amintire: Rapidul a retrogradat pentru prima dată după revoluție în ultimul an cu George Copos.
Fostul patron al echipei vede cu ochi buni venirea noului acționar. Copos susține că are o impresie foarte bună despre Dan Șucu, pe care îl consideră „un adevărat campion”.
„Venirea lui Dan Şucu? Este foarte bine pentru Rapid, chiar mă bucur foarte mult pentru această mişcare. Le urez multă baftă şi să realizeze tot planul pe care şi l-au propus.
Dan este un adevărat campion, vă asigur, iar Rapid are de câştigat. Este un om căruia îi place sportul şi mi-aş dori ca echipa să aibă succes”, a declarat George Copos, conform Digisport.
Copos a comentat și legat de noul stadion din Giulești. Fostul patron este impresionat de noua arenă și consideră că este un loc propice pentru a face performanță.
„Rapid are un stadion extraordinar, chiar dacă destul de mic, şi alături de cei care iubesc echipa pot realiza lucruri importante”, a continuat fostul patron, pentru sursa citată.
Dan Șucu a fost prezentat miercuri, 25 mai, drept noul acționar al Rapidului. Acesta a participat la o conferință de presă, alături de Victor Angelescu și Daniel Niculae.
Printre declarațiile la adresa lui Neluțu Varga și a celor de la Sepsi, Șucu a anunțat și bugetul echipei pe următorii ani, dar și obiectivele echipei.
„Anul acesta vom avea la dispoziție aproximativ 7 milioane de euro ca buget. Vom încerca să generăm veniturile din liniile de business. Dacă nu vom reuși, sumele respective vor trebui generate de către proprietari. Este normal ca Daniel Niculae să știe sumele pe care se bazează, pentru a face planuri.
Pentru sezonul 2023-2024, bugetul va fi de 10 milioane de euro, iar în sezonul următor va fi de 14 milioane şi până la 24 mai e puţin. Obiectivele stabilite sunt pentru următorii doi ani, sperăm să câștigăm campionatul.
Anul 2021-2022 n-a fost bun pentru Rapid, din punct de vedere financiar. Din punctul meu de vedere, veniturile au fost mai mici decât ne-am fi dorit. În acest sezon, am avut venituri de două milioane și ceva, spre trei milioane, și cheltuieli de patru milioane și ceva. Deci a fost un deficit important.
Anul viitor, sperăm să avem venituri de 6,5 milioane de euro, spre 7 milioane, și cheltuieli echivalente. Nu ne interesează doar ideea de a fi campioni, ci și modul de a câștiga”, a declarat Dan Șucu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER