Organizatorii turneului de la Roland Garros au anunțat ora de start a meciului Simona Halep (România, 19 WTA) – Qinwen Zheng (China, 74 WTA), contând pentru calificarea în turul al treilea al Grand Slam-ului parizian.
Simona Halep se va duela cu Qinwen Zheng, joi, după ora 16:00, meciul putând fi urmărit în direct pe programele Eurosport și în format live blog pe www.prosport.ro.
Organizatorii de la Roland Garros au decis ca Simona să evolueze în turul secund pe aceeași arenă în care a disputat meciul de debut cu Nastasja Schunk (Germania, 165 WTA), scor 6-4, 1-6, 6-1. Este vorba despre arena „Simonne-Mathieu”, a treia ca mărime din complexul de la Roland Garros.
Simona Halep va intra pe teren joi, după ora 16:00! Meciul româncei este al treilea al zilei pe arena „Simonne-Mathieu”, după duelurile dintre Karolina Pliskova (Cehia) – Leolia Jeanjean (Franța) și Frances Tiafoe (SUA) – David Goffin (Belgia). Simona Halep a trecut cu emoții de Nastasja Schunk, marți seară, iar eleva lui Patrick Mouratoglou va da peste o adversară și mai solidă decât nemțoaica în vârstă de 18 ani, în faza următoare. Românca se va duela cu Qinwen Zheng, o altă jucătoare din nou generație.
Qinwen Zheng a impresionat la debutul în turneul de la Roland Garros și i-a lăsat doar patru game-uri Marynei Zanevska (Belgia, 62 WTA), scor 6-3, 6-1. Zheng s-a mai întâlnit o singură dată cu Halep în circuitul de tenis profesionist, chiar în acest an, iar românca s-a impus cu 6-3, 6-2 în semifinale la WTA Melbourne 1, turneu câștigat de Simona. Înaintea meciului cu românca de la Roland Garros, Qinwen a făcut o declarație impresionantă, spunând că Simona este un exemplu pozitiv pentru ea încă din copilărie: „Când eram junioară, tata îmi vorbea despre ea, îmi spunea că este o luptătoare”, a afirmat Qinwen Zheng despre Simona Halep, potrivit Eurosport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER